A fugit din Ucraina și a născut prematur la Botoșani. Numărul nașterilor premature a crescut în Ucraina, femeile însărcinate ajung în România într-o stare vulnerabilă

  • Și-a născut cel de-al patrulea copil la Maternitatea din Botoșani, puțin înainte de termen. Anxietatea pe care i-a declanșat-o războiul și drumul greu pe care l-a parcurs din Harkiv, Ucraina, zonă aflată de la început sub bombardamente, au afectat starea mamei și sarcina. Medicii botoșăneni au avut însă grijă ca totul să se termine cu bine: nou-născutul, un băiețel, a avut nevoie de câteva zile în incubator și de suport respirator, iar acum este bine, alături de familie.
  • Polina s-a născut în Kiev, cântărind la naștere doar 630 de grame, de cinci ori mai puțin decât media. Gemele Viktoria și Veronika aveau, fiecare, 800 de grame la naștere. Mamele acestor copii au născut prematur, din cauze care țin de război, potrivit medicilor citați de BBC.

 

București, 19 aprilie 2022: În vreme ce medicii din Ucraina avertizează asupra creșterii numărului de nașteri premature cauzate de condițiile improprii de locuire, de alimentația deficitară și de infecții, primii copii ucraineni vin pe lume la maternitățile din România. Alți nou-născuți ucraineni primesc în România primele vaccinuri, vitale. Este cazul unei fetițe de doar 10 zile, din Kiev, care a fost externată din maternitate fără a i se fi făcut vaccinările și care a intrat ulterior în îngrijirea medicilor din Botoșani, unde maternitatea este dotată cu aparatură medicală performantă, în cadrul programului de combatere a mortalității infantile derulat de Salvați Copiii România.

„M-am gândit deseori în zilele acestea că în timp de război alăptarea salvează vieți!  Dar mai ales astăzi, când am consultat probabil cel mai mic refugiat de război, o fetiță de 10 zile. Posibil ca maternitatea din Kiev în care s-a născut să nu mai existe, dar mama știa sigur că trebuie să găsească o altă maternitate unde să-și vaccineze pruncul. A acceptat cu greu pamperși și cele câteva lucruri, sugerând că ar trebui să-i dăm cuiva care are mai mare nevoie”, spune dr. Carmen Zaboloteanu, medic neonatolog la maternitatea din Botoșani.

Organizația Salvați Copiii România a accelerat programul de dotare a unităților medicale și a continuat oferirea de servicii integrate (medicale, sociale, educaționale) în zone defavorizate la nivel național: astfel, anul trecut au fost dotate 24 de spitale, cu aparatură și echipamente medicale în valoare de 1.254.000 euro. Au fost achiziționate 92 de echipamente performante, consumabile, mobilier medical, rampe de oxigen etc. Numai în București, 6 unități medicale au primit aparatură și echipamente medicale în valoare totală de 742.398 de euro.

În ultimii 11 ani, Salvați Copiii România a investit peste șapte milioane de Euro în dotarea a 102 unități medicale din toate județele țării cu 940 de echipamente medicale, care au ajutat la supraviețuirea și tratarea a peste 140.000 de copii.

Prematuritatea este direct legată de sănătatea fizică și emoțională a mamei. Or, în condiții precare de locuire și în contextul unui acces limitat la servicii medicale, la tratamente și la alimentație sănătoasă, mamele dau naștere înainte de termen, de multe ori în săli de naștere improvizate de medicii ucraineni în subsoluri, la adăpost de bombe. Copiii din Ucraina plătesc un preț enorm al acestui război injust”, explică Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

CONTEXT

Ultimele date ale ONU estimează că 2,8 milioane de copii sunt dislocați de la casele lor din Ucraina, în vreme ce alte 2 milioane de copii sunt refugiați în țările vecine. În total, 64% dintre copii au fost nevoiți să își abandoneze locuința, școala și comunitatea. Datele verificate de ONU arată că 153 de copii au murit în război și alți 246 au fost răniți în atacurile armate.

Totodată, mai mult de 100.000 de copii trăiesc în Ucraina în instituții de îngrijire a copilului și sunt în risc crescut de a fi lăsați în urmă.

Cei care doresc să sprijine programul de asistență umanitară o pot face aici: https://bit.ly/SalvatiCopiiiUcraina sau pot trimite un SMS la 8827 cu textul SALVEZ, donație singulară de 2 EURO.

Organizația Salvați Copiii  evaluează constant nevoile copiilor și ale familiilor acestora și oferă asistență umanitară, după caz, la punctele de trecere a frontierei cu Ucraina și Republica Moldova, în Centrele de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil ale Inspectoratului General pentru Imigrări, precum și în taberele de refugiați coordonate de IGSU și în punctele de staționare.

Experiența Salvați Copiii în domeniu

Organizația Salvați Copiii este activă în domeniul azilului încă din 1995, derulând o serie de proiecte ce oferă servicii educaționale și sociale adresate nevoilor specifice ale copiilor solicitanți de azil și refugiați, inclusiv minori neînsoțiți și persoane relocate, în vederea integrării lor sociale și educaționale. În cei 27 de ani de activitate în domeniul azilului, peste 9.200 de copii și familiile acestora au beneficiat de activități zilnice, asistență financiară, consiliere socială și psihologică și suport material și educațional, în cele 5 centre regionale (București, Galați, Rădăuți, Șomcuta Mare și Timișoara).

Persoană de contact: Ștefania Mircea, Coordonator program, stefania.mircea@salvaticopiii.ro, 0745.375.148.

______________________________

Despre Organizaţia Salvaţi Copiii

De 32 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societate și autoritatea publică, în beneficiul copilului. În cele peste trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili, și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului. Salvați Copiii și-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg. În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt tratați și producerea schimbărilor imediate și de durată în viaţa acestora. Peste 2.900.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.