Preşedintele american, Joe Biden, a iniţiat astăzi o videoconferinţă cu lideri NATO şi din Uniunea Europeană, precum şi cu cei ai grupului G7 al statelor puternic industrializate ale lumii. Au fost invitate inclusiv România şi Polonia, ţara noastră fiind reprezentată de preşedintele Klaus Iohannis. Videoconferinţa se află încă în desfăşurare în condiţii speciale de securitate, iar pe agendă este de aşteptat să se afle analiza războiului din Ucraina, coordonarea aliată în faţa noii ofensive a Rusiei în Donbas, extinderea sprijinului militar şi financiar faţă de Kiev, dar şi o nouă intensificare a sancţiunilor la adresa Rusiei. Amintim că ieri, miniştrii români de externe şi al apărării, Bogdan Aurescu şi Vasile Dîncu, au discutat telefonic despre evoluţiile situaţiei de securitate din regiunea Mării Negre cu omologii lor americani, Antony Blinken şi Lloyd Austin./mnecula/dsirbu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 aprilie