Ca ieșean și ca fost director al Institutului Național al Patrimoniului, am primit cu indignare vestea demolării Hanului Trei Sarmale, clădire cu puternică încărcătură simbolistică pentru istoria culturală a Iașului. Chiar dacă această construcție nu a fost clasificată în categoria monumentelor istorice, aceasta a fost mereu parte a tezaurului arhitectural și contribuit la identitatea patrimonială a Iașului.
Nu știu dacă există ieșean care să nu fi avut măcar o dată ocazia să pășească pe treptele Hanului Trei Sarmale sau să nu treacă pe lângă acesta fără să aibă un moment de admirație pentru aura nostalgică a clădirii de odinioară.
Intrarea abuzivă și neautorizată cu buldozerul peste una din cele mai emblematice repere istorice ale Iașului trebuie supusă rigorilor legii iar autoritățile trebuie să elucideze cât mai repede circumstanțele în care s-a produs actul de distrugere iremediabilă a Hanului Trei Sarmale.
Luând în considerare faptul că proprietarul nu avea autorizație de demolare iar prin actele emise de autoritățile locale acesta era răspunzător pentru efectuarea lucrărilor de reparații capitale, reabilitare, extindere și refuncționalizare, se întrunesc elemente de suspiciune pentru încălcarea legii.
Din acest motiv, am luat decizia să sesizez autoritățile competente în vederea declanșării unei anchete care să elucideze intervenția ireversibilă asupra clădirii Hanului Trei Sarmale, cu mesajul clar că respectarea legislației în domeniu nu este opțională.
Primăria Municipiului Iași trebuie să facă ordine în cadrul departamentului de urbanism, astfel încât acest serviciu să iasă din pasivitate și să pună de urgență toate documentele de interes la dispoziția publicului și a organelor de anchetă pentru a face claritate în acest caz.
Alexandru Muraru,
Președintele PNL Iași
Deputat în Parlamentul României