Rusia a respins propunerea secretarului general al ONU, Antonio Guterres, de a institui un armistiţiu umanitar de patru zile, de Paște, în Ucraina – potrivit reprezentantului permanent al Ucrainei la ONU, Serhi Kisliţa. Într-un mesaj postat, miercuri seară, pe contul său de Twitter, diplomatul a amintit că Guterres a propus o „pauză umanitară” de patru zile în Ucraina, de Paştele ortodox, începând cu 21 aprilie, pentru a organiza coridoare umanitare și pentru a evacua civilii din zonele în care au loc ostilităţi. Ucraina a fost de acord cu un astfel de armistițiu, însă Federația Rusă s-a opus. „Poziția führerului moscovit a fost anunțată deja, după câteva ore, în Consiliul de Securitate” – a scris Kisliţa, propunând urmăritorilor săi să asculte formulările cinice ale refuzului conducerii Rusiei. În acest sens, diplomatul a publicat câteva înregistrări video. În plus, Kisliţa a reacționat la o declarație eronată a purtătorului de cuvânt al Secretarului General al ONU, Stephane Dujarric, cu privire la faptul că şi Federația Rusă ar fi una dintre țările fondatoare ale Organizației. „Nici Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă (RSFSR), care și-a păstrat Ministerul Afacerilor Externe în 1945, nici Federația Rusă nu au fost prezente la San Francisco și nu au semnat Carta Naţiunilor Unite. Dacă biroul lui Stephane Dujarric ne arată semnătura RSFSR de la San Francisco, eu o voi declara falsă. Federaţia Rusă nu este membru fondator!” – a scris Kisliţa pe Twitter. Reprezentantul Permanent al Ucrainei a reamintit că Federația Rusă nu a semnat Carta ONU și și-a exprimat speranța că, pe viitor, secretariatul Organizației nu se va mai afla într-o poziție jenantă./sdan/sdm2
(Agenția de presă RBC – 21 aprilie)