Premiul Masca de Aur, pentru cea mai bună regie de teatru şi operă din Rusia, nu a fost acordat anul acesta, din cauza refuzului laureatului de a accepta premiul. Decizia de a nu acorda anul acesta Premiul Masca de Aur pentru cea mai bună regie de teatru şi operă din Rusia se datoreaza faptului ca regizorul Claus Guth, desemnat de membrii juriului, a decis sa refuze premiul, a anunţat Maria Reviakina, directorul general al premiilor Masca de Aur, pentru Agenţia de presă Interfax. ”Juriul a votat și l-a ales pe regizorul Claus Guth (”Salome”), dar ieri, la ora 23:30, a sosit o scrisoare adresată direcției Teatrului Balșoi, în care se afirma că, în cazul în care i se va acorda premiul, acesta nu îl va putea primi în situația actuală”, a spus Reviakina, comentând decizia de a nu acorda premiul din acest an. După cum a clarificat Serviciul de presă al galei de premiere, pe canalul oficial de Telegram, votul secret, în care au fost stabiliți câștigătorii, a avut loc în după-amiaza zilei de 19 aprilie. Organizatorii au aflat de decizia lui Claus Guth după încheierea votului. ”Conform regulamentului privind acordarea premiilor, rezultatele votului juriului nu pot fi modificate, dar este imposibil să nu se țină seama de decizia lui Claus Guth. Prin urmare, premiul la nominalizarea pentru cea mai bună lucrare regizorală din operă nu a fost acordat, a precizat un comunicat. Ceremonia de decernare a premiilor Masca de Aur a avut loc miercuri după-amiază, în format online. Premiul Masca de Aur a fost înființat, în 1993, de Uniunea Oamenilor de Teatru din Federația Rusă, ca un premiu profesional pentru cele mai bune lucrări ale stagiului în toate genurile de artă teatrală (dramă, operă, balet, dans modern, operetă/muzical, teatru de păpuși). Festivalul este susținut de Fondul de granturi prezidențiale, Ministerul Culturii al Federației Ruse și de Guvernul de la Moscova./vdraguta/sdm2

(www.interfax.ru – 21 aprilie)