Ministerul de Externe al Republicii Moldova l-a convocat pe ambasadorul Rusiei la Chișinău

Ministerul de Externe al Republicii Moldova l-a convocat astăzi pe ambasadorul Rusiei la Chișinău pentru a-şi exprima preocuparea față de unele afirmații făcute de un responsabil al armatei ruse. Radio Chișinău relatează că este vorba de generalul Rustam Minnekaev care a declarat că forțele ruse intenționează să preia controlul deplin asupra regiunii Donbas și asupra sudului Ucrainei, iar Rusia va avea astfel un alt coridor spre regiunea separatistă transnistreană. Ministerul moldovean de Externe califică aceste declarații drept nefondate și în contradicție cu poziția Rusiei, de susținere a suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, în frontierele recunoscute la nivel internațional – mai transmit colegii de la Radio Chișinău./lalexandrescu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 aprilie)