În orașul vechi al Ierusalimului, Via Dolorosa, sau Drumul Crucii, care poartă pașii credincioților spre Sfântul Mormânt, e străbătută, mai cu seamă în Săptămâna Patimilor, de șiruri de pelerini nevoindu-se pe urmele suferinței lui Iisus Hristos. Ultimele patru opriri din cele 14 de pe Via Dolorosa, reprezentând episoadele finale ale Patimilor, sunt incluse în Biserica Sfântului Mormânt, un bastion spiritual al creştinătăţii şi cel mai important centru de pelerinaj, mai ales în Vinerea Mare. Totodată, ca mărturie a credinţei, în fiecare vineri din an o procesiune romano-catolică organizată de franciscani străbate Via Dolorosa, pornind de la complexul monahal de la prima oprire. Reconstituiri, de asemenea, au loc în mod regulat pe traseu, variind de la producţii de amatori, cu soldaţi purtând coifuri şi scuturi roşii de plastic, la drame profesioniste, cu costume istorice şi recuzită.
Devenită o destinaţie majoră de pelerinaj creştin, din secolul al IX-lea, Biserica Sfântului Mormânt, care păstrează locaţia, forma şi câteva coloane originale ale Bisericii Învierii, cea zidită de împărateasa Elena în secolul al IV-lea, a inspirat construcţia de biserici, după planul ei, în Europa. Traseele devoţionale cu structuri sacre ridicate pe dealuri asemenea Golgotei, simbol al Calvarului, numite de italieni „sacri monti” (munţi sfinţi), sanctificaţi prin instalarea de capele-staţii, după modelul din Ţara Sfântă, începe la cumpăna secolelor XV – XVI, din dorinţa de a crea locuri de rugăciune în Europa, ca alternativă la pelerinajele la Ierusalim. Iniţial, câteva locaţii diferite au devenit un Nou Ierusalim – la Varallo şi Montaione, Italia, şi la Braga, Portugalia. Complexul medieval Santo Stefano din Bologna, o aglomerare de şapte biserici (din care au rămas patru), recreează capelele de pe traseul de la Ierusalim. Nouă complexe Sacri Monti se găsesc în mai multe provincii din Piemont şi Lombardia, primul exemplu fiind cel de la Varallo, de secol XV, devenit sursă de inspiraţie pentru alte asemenea ansambluri, fiecare incluzând mai multe capele şi elemente de arhitectură dedicate diverselor aspecte ale credinţei creştine. Mai târziu, la început de secol XVIII, un călugăr a recreat circuitul din Ţara Sfântă la Sacro Monte di Belmonte, cu propriul Sanctuar şi capele simbolizând principalele staţii de pe Via Crucis. La Pollença, în îndepărtata insulă spaniolă Mallorca, o monumentală scară a Calvarului, de final de secol XIX şi început de secol XX, cu 365 de trepte, câte una pentru fiecare zi a anului, flancată de chiparoşi şi de 14 cruci înalte de trei metri, duce spre o capelă ce străjuie în vârful colinei Calvarului. Aici, în Vinerea Mare are loc cea mai spectaculoasă procesiune a anului, când o statuetă a lui Iisus este dată jos de pe cruce şi purtată pe scări în jos, cu torţe. În Portugalia, Mânăstirea Ordinului Lui Hristos (El Convento de Cristo) din Tomar cuprinde unul dintre emblematicele temple de plan circular din Europa medievală, Biserica Rotundă (Charola) din incinta cetăţii, construită în a doua jumătate a secolului al XII-lea, având ca sursă de inspiraţie Golgota de la Ierusalim. Dar cel mai impresionant sanctuar religios din Portugalia, Bom Jesus do Monte, de lângă Braga, are o monumentală scară baroc de secol XVIII (Escadaria), construită din granit şi interconectată cu o serie de capele reprezentând cele 14 staţii ale Drumului Crucii, pe ale cărei trepte pelerinii urcă în genunchi, într-un fabulos spectacol panoramic. Același parcurs este rememorat la Heiliges Grab din Görlitz, Germania, construită la sfârşitul secolului al XV-lea, sau la Mânăstirea Noul Ierusalim din oraşul Istra, o copie a celei din Ţara Sfântă, construită de Patriarhul Nikon, la mijlocul secolului al XVII-lea. În acest complex, râul Istra este rebotezat Iordan, pe un deal este reconstituit muntele Tabor, cu Biserica Învierii în centru, construită după Biserica Sfântului Mormânt. În Bolivia, remarcabil este pelerinajul pornit din capitala La Paz până la Copacabana, unde mii de credincioși catolici se îndreaptă pe jos, spre Cerro El Calvario, Colina Calvarului, pe malurile Lacului Titicaca, cu monumente reprezentând cele 14 staţii ale Crucii, construite în anii 1950, rememorând Patimile Mântuitorului. În Argentina, Junín de los Andes este un punct de referinţă perntru sărbătoarea Paştelui, din anul 2000 fiind dezvoltat aici ambiţiosul proiect al unei Via Christi, cu peste 20 de staţii, fiecare cu un grup sculptural aparte, recreând viaţa şi Patimile lui Iisus, parcurs în Vinerea Mare, într-o simbioză de tradiţii creştine și indigene. Traseul, un spaţiu spiritual şi simbolic, începe la poalele Dealului Crucii, el Cerro de la Cruz, şi se încheie pe culmea dominată de o mare cruce albă. Tot traseul este presărat cu impresionante opere de artă sacră ale arhitectului Alejandro Santana, autor, de asemenea, al monumentalului Cristo de Luz, conceput ca o străfulgerare de lumină izvorând din măruntaiele dealului. Dumul spre acest monument se realizează pe jos şi reuneşte opere de artă exemplificând învăţăturile lui Iisus şi transmiţând spiritualitatea Lui dintr-o viziune contemporană, cu o cruce goală, ca semn al Învierii. În Africa a fost creat un Nou Ierusalim în inima platoului abisinian, la Lalibela, cunoscut centru de pelerinaj într-o ţară cu rădăcini istorice datând din vremea Apostolilor, unde istoria și misterul sunt încrustate în piatră. La Lalibela, unde se spune că îngerii coborau peste noapte şi duceau mai departe truda de peste zi a celor ce zideau cetatea, unic în lume este ansamblul de 11 biserici ortodoxe monolitice săpate în rocă vulcanică roșie, una dintre ele în formă de cruce, în secolele XII-XIII, ca o reprezentare simbolică a Ierusalimului, după ce Gebre Mesqel Lalibela, care a domnit peste Etiopia la finele secolului al XII-lea şi începutul secolului al XIII-lea, recunoscut apoi ca sfânt de Biserica Etiopiană Creştină, a vizitat Ierusalimul şi a dorit să recreeze Cetatea Sfântă în regatul său. Paștele în Etiopia, Tinsaye, care reunește ritualuri profund spirituale cu o sărbătoare exuberantă ce marchează sfârșitul Postului Mare, este sărbătorit după calendarul creștin ortodox, ceremonia începând în Vinerea Mare. Pelerini ortodocși îmbrăcați în robe albe, veniți din toate colțurile țării la Lalibela, luminându-și drumul cu lumânări aprinse, umplu bisericile, în timp ce preoții slujesc în sunetul ritmic al sistrelor și tobelor, într-un unic act de o aparte solemnitate spirituală.
Cristina Zaharia, RADOR
