Lumina Sfântă s-a aprins la Ierusalim, la Biserica Sfântului Mormânt

Lumina Sfântă s-a aprins astăzi la Ierusalim, la Biserica Sfântului Mormânt, în fața a mii de pelerini care au putut asista la ceremonie, după doi ani de restricții impuse de pandemia de COVID. Patriarhul Teofil al Ierusalimului a distribuit Focul Sfânt delegaților Bisericii Ortodoxe, care îl vor duce în țările lor. În România, Lumina Sfântă este adusă în această seară de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, superiorul așezămintelor românești de la Locurile Sfinte, care o va oferi la Aeroportul Otopeni delegațiilor eparhiilor din țară pentru a fi împărțită credincioșilor la miezul nopții. Postul nostru de radio va transmite slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală din București, începând cu ora 23:45 de minute./csimion/cpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 aprilie