Cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale celebrate la data de 24 aprilie 2022, ambasadorul României în Spania, George Gabriel Bologan, s-a aflat alături de comunitatea ortodoxă română din Madrid, însoțit de reprezentanții Ambasadei și ai Consulatului General. Slujba a fost oficiată de Preasfinția Sa, Timotei al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei.
Preasfinția sa a subliniat importanța credinței și a rugăciunii pentru stabilirea relației pe verticală cu divinitatea și a unei relații pe orizontală între oameni. De asemenea, a mulțumit pentru mobilizarea exemplară a comunității în sprijinul cetățenilor din Ucraina care au luat drumul pribegiei, printre aceștia aflându-se și frații de limbă română.
Salutând comunitatea prezentă, ambasadorul George Bologan a reamintit credincioșilor cuvintele Sfântului Iacob „Credința fără fapte este moartă”, existând riscul ca credința să fie doar o formă de exprimare, diluându-se esența acesteia. Unul din cele mai frumoase texte -a continuat șeful misiunii diplomatice- este îndemnul de a ne lumina cu sensul sărbătorii și unii pe alții să ne îmbrățișăm spunând fraților, și celor ce ne urăsc pe noi, gest care dincolo de formula liturgică poate să fie prilejul de consolidare a comunității, de regăsire a valorii fiecăruia. “Duceți lumina Învierii peste tot arătând frumusețea și profunzimea neamului nostru, ca semn de speranță și încredere unii în ceilalți, lăsând loc adevărului și frumosului, eliminând dihoniile și vorbele răutăcioase. Frumusețea creștinismului este de a fi comuniune și de a fi toleranți. Să avem mereu în gândurile noastre exemplele celor care ne-au învățat meseria de a fi om în lume”.
Ambasadorul și-a concluzionat mesajul cu cuvintele poetului G. Coșbuc: “În fapta noastră ne e soarta”, urând tuturor ca destinul neamului nostru să fie rezultatul celor mai bune alegeri ale fiecărei persoane, făcând în așa fel ca în lume să strălucească ceea ce este mai frumos și mai nobil în ființa poporului nostru.