Premierul bulgar, Kiril Petkov, va efectua o vizită la Kiev, în cursul săptămânii viitoare. Petkov va merge în Ucraina însoţit de o delegaţie guvernamentală. „Intenţionăm să mergem la Kiev miercuri (27 aprilie, n.r.). Deplasările acolo sunt puțin mai speciale, pentru că este război. Vom zbura în Polonia și nu pot anunţa ruta exactă de acolo, dar există o pregătire specială pentru o călătorie pe timp de noapte și accesul în capitala Ucrainei” – a precizat Petkov pentru presa bulgară. Potrivit acestuia, partea bulgară va oferi Ucrainei căști și veste antiglonț. În ceea ce privește furnizarea de armament, Petkov a subliniat că „este nevoie de o poziție consolidată a coaliției”. „Personal, aș fi bucuros să ofer asistență militară Ucrainei, dar principala sarcină a premierului este de a forța această coaliție să elaboreze o poziție comună” – a adăugat premierul Bulgariei. RBC aminteşte că, potrivit unor informaţii anterioare, Bulgaria a refuzat să furnizeze arme Ucrainei, din cauza disputelor din Parlamentul de la Sofia. Socialiștii bulgari pro-ruși amenință că vor părăsi coaliția dacă Bulgara va trimise echipamente militare în Ucraina./sdan/atataru
(Agenția de presă RBC – 24 aprilie)