După izbucnirea războiului în Ucraina, cererea de călătorii în sezonul estival a încetinit pentru o perioadă scurtă de timp, apoi a revenit într-un ritm accelerat, similar celui înregistrat la începutul anului, a scris ziarul economic ungar „Világgazdaság”. În ediţia de marţi a ziarului, preşedintele Asociaţiei Agenţiilor de Turism din Ungaria, Judit Molnár, a declarat că zborurile de vară în străinătate, organizate, sunt în medie cu aproximativ 10 la sută mai scumpe anul acesta, ceea ce nu este considerat excesiv de clienții care sunt la curent cu inflația și prețurile pieței mondiale. Prețurile călătoriilor cu autobuzul sunt discutabile deocamdată din cauza creșterii drastice a prețurilor la combustibil. Majoritatea cetăţenilor ungari se pregătesc şi în acest an să îşi petreacă vacanţele pe litoralul Croaţiei, Greciei şi Turciei, urmate de Egipt, Italia, Spania şi Tinisia. În zonele care obişnuiau să primească mulţi turişti ucraineni şi ruşi – în special Turcia, Cipru şi Egipt – este o mare provocare cum vor completa prin diferite acţiuni turiştii „dispăruţi”, a mai spus Judit Molnár, care a menţionat: Turcii au reacţionat cel mai rapid, țintindu-i pe turiștii din Europa de Vest cu campanii de marketing de amploare.(MTI – 26 aprilie)/rganciu/sdm2