NATO afirmă că este îngrijorată de exploziile din Transnistria

NATO este îngrijorată de exploziile din Transnistria, intenționează să monitorizeze îndeaproape situația și își exprimă „sprijinul deplin faţă de suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova” – a anunțat marți pentru jurnalişti un reprezentant al serviciului de presă al Alianței. „NATO este îngrijorată de seria de explozii care au avut loc în regiunea transnistreană a Republicii Moldova în ultimele zile. Republica Moldova este un partener vechi al NATO” – a declarat acesta. „Transnistria face parte din Republica Moldova, iar NATO sprijină pe deplin suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova”.
Surse din cadrul NATO au reamintit, de asemenea, despre desfăşurarea operațiunii speciale ruseşti în Ucraina vecină și au promis că vor „monitoriza îndeaproape situația din Republica Moldova”.
Amintim că autoritățile din Transnistria au introdus marți un nivel roșu de pericol terorist, după atacurile comise pe teritoriul republicii. Marți, persoane neidentificate au aruncat în aer două antene ale centrului radio regional din localitatea Maiak, regiunea Grigoriopol din Transnistria. Cu o zi înainte, clădirea Ministerului Securității Statului a fost supusă unor atacuri din lansatoare de grenade manuale. Se precizează că în niciunul dintre cazuri nu s-au înregistrat victime. În luna martie, structurile de stat din Transnistria au primit mai multe anunţuri anonime despre minarea în masă a școlilor, instituțiilor medicale, centrelor comerciale și altor facilități.  (https://tass.ru/mezhdunarodnaya-panorama/14485753)/ssirbu/cvanatoru

(www.tass.ru – 26 aprilie)