„Ruşii vă bagă în lagăr şi vă duc în Rusia”
Primăvara 1944: în timp ce armata sa pătrunde pe teritoriul României, Stalin pretinde în manieră pur propagandistică faptul că „nu urmăreşte să dobândească nicio parte din teritoriul românesc şi nici să schimbe ordinea socială în România” · în fapt, România avea să fie ocupată din 1944 până în 1958 de sovietici, iar primul guvern comunist avea să fie impus de Stalin la 6 martie 1945 · august-septembrie 1944: se desfăşoară „Bătălia pentru România”, luptele de pe frontul Iaşi-Chişinău între Armata Roşie şi trupele germano-române · linia defensivă se prăbuşeşte, sunt pierderi mari de ambele părţi · între timp, România iese din alianţa cu Germania hitleristă (23 august 1944), având să încheie apoi armistiţiul cu Aliaţii (12 septembrie 1944) · între timp, deşi Armata Română reuşeşte să elibereze Muntenia, Oltenia, Dobrogea şi Sudul Transilvaniei de trupele hitleriste, totuşi ţara este ocupată de trupele lui Stalin care se autointitulează „eliberatoare”.
Despre atacurile ruşilor din Pădurea Hadâmbu, de lângă Iaşi, Arhiva de istorie orală păstrează mărturia locotenentului Mircea Munteanu care era atunci comandatul Grupului de armament greu.
„Era praf şi fum, pistoalele nu se vedeau, la Iaşi când s-a rupt frontul. Şi vine un soldat acolo, parcă îl văd, săracul, tot nu se cunoştea, că era tuciuriu, aşa. <Vină încoace, măi! Unde sunt ruşii?> <Ruşii au rupt frontul, în pădurile de la Hadâmbu, vin cu tancurile către sat>. <Domnule locotenent, hai să plecăm!>, zice colonelul. <Duceţi-vă în pădure, la Reduta>. Acolo era comandantul Diviziei de Cavalerie. […]
Am plecat […] şi am trecut dincolo, Mânjeşti, Mogoşeşti. Aveam un fierar de la Botoşani, care era fierarul companiei. [Îi zic:] <Măi, tu du-te în pădure la Hadâmbu, vezi câţi oameni mai sunt>. […] Se duce el şi vine: <S-a rupt frontul la Hadâmbu, în pădure, şi vin cu tancurile… Dar ce, pot eu opri ruşii şi cu dumneata, în pădure la Hadâmbu?!>.
Plecăm în alt sat, plecăm mai departe. Când să plecăm mai departe, numai ce vedem că un călăreţ vine. <Gata, vin cu tancurile, haidem domnule locotenent, suie aici lângă mine!> – avea o şaretă. […] Am mers noi… Când, la un deal – locotenentul era şi cu nişte butoaie cu motorină, cu benzină -, când am schimbat viteza, eu ţac! de-aici şi am sărit din maşină. […] M-am dus la Negreşti şi sun Iaşiul [să anunţ:] <Domnule, aici …> <Pe ce linie înaintează ruşii?> <Roman, Vaslui şi Bârlad>. […]
Ne-am dus [mai departe] spre casă… La Focşani am făcut o trăznaie, aceea o ţin minte. Când am mers să ne culcăm, eu şi cu Băjenaru am mâncat şi nu au vrut să ne primească, [zicând:] <Dar ce, voi aţi fugit de la Iaşi ca să nu daţi piept contra ruşilor?!> Zic: <Noi nu suntem de vină, ştiţi, noi suntem…> […] Noaptea [aia] a venit aviaţia rusească şi a bombardat gara – azi nu stam cu mata de vorbă aici, eram mort atunci! Şi apoi am venit pe poala munţilor, până am ajuns la Boureni, la Piatra Neamţ, aici.
Când să trecem noi, aici era lagăr, la Mirosloveni sau Tupilaţi. <Măi băieţi>, zice un moşneag, <să vă arăt eu vadul pe unde să treceţi Moldova, că ruşii vă bagă în lagăr şi vă duc în Rusia!> Şi am trecut şi am venit dincolo. Pe malul Moldovei era minat, [erau şi ruşi care ne-au întrebat:] <Slava mă-tii, câţi ruşi aţi împuşcat la Iaşi?>… Dar ne-au dat voie [să trecem]. Ne-au luat bocancii din picioare, ne-au luat şi centura, am rămas desculţ. Am găsit nişte pantofi, nişte opinci şi am venit până acasă. Eu am adus 20 [de inşi] cu mine, eu mergeam înainte şi ei, fiecare, la 100 de metri distanţă.”
[Interviu realizat de Virginia Călin în Mănăstioara, jud. Suceava, 1998]
