Perspectivele Franței după alegeri și un al doilea succes electoral liberal în Europa sunt larg dezbătute în presa internațională, alături de războiul lui Putin și consecințele lui.
Le Monde califică drept „realegere fără stare de graţie” victoria lui Emmanuel Macron, în special din cauza „absenteismului aproape record şi extremei drepte care depăşeşte pentru prima dată pragul de 40%”; francezii au votat practic „răul cel mai mic”. Le Figaro sintetizează cu alte cuvinte oarecum aceeași idee: „sindicatele salută înfrângerea lui Le Pen, angajatorii salută victoria lui Macron”. La Libre Belgique oftează a uşurare: „Respirăm! A câştigat el, nu ea. Ce uşurare, pentru Franţa şi pentru Europa! Peste patru alegători din zece au votat cu extrema dreaptă. De neimaginat acum 10 ani”. O reacție similară are peste ocean The Washington Post: „victoria lui Macron e motiv de mare ușurare”, întrucât e „mai important ca niciodată ca centrul politic să reziste în această țară europeană vitală. Dacă Macron își va însușii lecțiile corecte de pe urma ascensiunii populiste și va răspunde la revendicările valide ale opoziției, centrul francez va continua să reziste”. Publicația spaniolă Cadena Ser îl citează pe fostul premier Manuel Valls, care se teme de „o ciocnire între două populisme” la următoarele alegeri. În țară are loc o schimbare politică, deoarece „partidele tradiționale dispar”, făcându-le loc altor trei forțe care nu se pot pune de acord între ele: „hiper-centrul lui Macron, extrema dreaptă și extrema stângă”. Formaţiuni care în schimb nu au reprezentare la nivel local, unde vechile partide încă rezistă. „Și apoi mai este și al patrulea bloc”, semnalează săptămânalul german Der Spiegel. 28% din alegătorii francezi n-au votat, iar 9% au mers la vot special ca să-și invalideze buletinul – un total de 37%. „Raportat la rezultatul primului tur, ar fi vorba de cel mai puternic partid francez: oameni care nu mai cred în sensul competiției democratice.” Din Regatul Unit, The Telegraph atrage atenția că Macron n-a scăpat nicidecum de emoții. Urmează alegeri generale care „l-ar putea forța să numească un premier ostil, ceea ce i-ar anihila programul de guvernare pentru al doilea mandat”. Un sondaj realizat duminică arată că 68% din electorat vrea ca opoziția să dețină noua majoritate în parlament, „adică să-l forțeze pe Macron să cedeze de facto puterea unui premier de dreapta ori stânga”, reducându-l pe președinte la „un rol aproape ceremonial”. Cotidianul american The Wall Street Journal privește și mai departe: „concentrarea pe reforme în favoarea creșterii economice – și mai puțin pe obsesiile sau demersurile populiste – ar putea reda vitalitatea economică promisă inițial de Macron. Asta ar face totodată mai puțin probabil ca niște radicali precum Le Pen sau Mélenchon să preia puterea peste cinci ani”. Ziarul israelian Haaretz transmite un mesaj similar: Macron trebuie să adopte „reforme care să le permită din nou cetățenilor francezi de la periferia socială și geografică să creadă în sistemul care a făcut din republică una dintre cele mai prospere și progresiste țări din lume”. În al doilea mandat el trebuie de asemenea să-și pregătească un succesor, fiindcă, dacă va lăsa în urmă un vid, „familia Le Pen sau altcineva de teapa lor va prelua puterea în 2027”. Totuși, remarcă săptămânalul britanic The Economist, „Macron a salvat deja de două ori președinția Franței de forțele populiste. Nu e chiar de colo, iar istoria îl va judeca bine pentru acest lucru”. Ziarul belgian Le Vif trece în revistă reacțiile altor lideri politici. Președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen e încântată să „continue cooperarea excelentă” cu Franța, cancelarul german Olaf Scholz a salutat „un semnal puternic în favoarea Europei”. Premierul britanic Boris Johnson s-a declarat „încântat să continue să colaboreze”. „Spre o Europă puternică și unită!”, a declarat şi președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în timp ce președintele american Joe Biden s-a declarat „nerăbdător să continue” cooperarea cu Parisul pentru ”apărarea democrației”. „E o veste minunată pentru toată Europa. Italia și Franța s-au angajat cot la cot să construiască un plan mai puternic, mai coeziv, mai just, capabil să ajute la depășirea marilor provocări ale vremurilor noastre”, a declarat premierul italian Mario Draghi, citat de agenția Ansa. Cotidianul britanic The Financial Times consideră că Macron „e mai bine plasat decât oricând să preseze în favoarea ambițiilor sale pentru UE”, numai că „acest lucru necesită calități pentru care președintele francez se face mai puțin remarcat – răbdare și compasiune”. Și ziarul The Guardian crede că Macron poate „transforma Europa într-un gigant global”, numai că „nu singur” și nu fără a depăși „obstacole enorme”. „Suveranitate strategică înseamnă să nu depinzi de Rusia pentru energie, de SUA pentru securitate și de China pentru profiturile corporatiste. Macron e acum unicul conducător european important cu viziunea, ambiția și experiența [necesare] pentru a urni uniunea decisiv în această direcție.” Pe de altă parte, „mult prea des «noi»-ul lui Macron sună ca «noi»-ul regal, adică «eu». Pentru a-l parafraza pe Ludovic al XIV-lea: «L’Europe, c’est moi.»”
„Noua formaţiune ecologistă de centru-stânga din Slovenia – Mişcarea Libertăţii, condusă de Robert Golob – a câştigat alegerile parlamentare cu peste o treime din voturi, cu 10% mai mult decât partidul de dreapta al premierului Janez Jansa”, anunță BBC. „Rezultatele arată clar că stânga poate forma un guvern. Mișcarea pentru Libertate, SD și Stânga ar avea un total de 51 de mandate în parlament. Jansa nu poate forma o majoritate nici măcar cu partenerul său creștin-democrat, NSi”, comentează agenția ungară MTI. O luptă între liberali și iliberali, câștigată de primii, subliniază Le Monde. Guvernul Jansa „a desfășurat atacuri repetate la adresa statului de drept și instituțiilor democratice”. „Admirator asumat al lui Donald Trump și aliat al ultraconservatorului maghiar Viktor Orban, Jansa a lipsit luni de zile agenția națională de presă STA, considerată prea critică, de fonduri publice. Confruntat cu avertismentele Comisiei Europene, el i-a atacat pe «birocraţii supraplătiți», înmulțindu-şi disputele cu Bruxelles-ul şi ignorând revolta străzii.” Și mai tranșant e portalul EUobserver, care salută „înfrângerea lui Mini-Orban”. Rezultatul electoral înseamnă că slovenii „nu vor ca țara lor s-o ia pe urmele Ungariei”. Jansa a scandalizat cel mai recent opinia publică prin arestarea și amendarea celor care protestau contra atacurilor lui la adresa libertății de exprimare: „pe un organizator l-a amendat cu 35.000 de euro; nici Putin nu dă asemenea amenzi”, a explicat un politolog.
Pe frontul din Ucraina, „Rusia a realizat progrese minore în unele zone de când și-a stabilit noul obiectiv privind ocuparea completă a Donbasului”, a transmis luni ministerul britanic al apărării, citat de Reuters. „Fără suficienți factori de sprijin logistic și luptă, Rusia nu a realizat încă un progres semnificativ.” „Rusia se blochează într-un lung război cu Ucraina după eșecurile ei militare”, titrează și cotidianul spaniol La Razon. „Putin simte nevoia să acționeze rapid, deoarece partenerii occidentali ai Ucrainei încep în sfârșit să îi ofere armele de care are nevoie. Sosesc artilerie și drone mai moderne. Ucraina are mai multe avioane decât acum câteva săptămâni.” Editorialul cotidianului nipon The Asahi Shimbun arată că, „după două luni de la invazie, Putin rămâne orb în privința unei greșeli istorice”. Înainte de a deveni președinte el declara că „rusofobia cu care ne confruntăm acum în Europa de Est e tocmai rezultatul acelor greșeli”, referindu-se la expediții sovietice precum cea din Cehoslovacia din 1968. Or fix același lucru îl face și el acum „sfidând ordinea mondială într-un mod ce aduce aminte de acțiunile naziștilor”. Publicația italiană Il Fatto Quotidiano semnalează că „Moscova lansează o nouă și sinistră armă de presiune împotriva guvernelor occidentale care susțin cauza ucraineană: soarta soldaților străini capturați și uciși”. Mai exact, ea a avertizat Roma că „regulile dreptului internațional umanitar nu li se aplică mercenarilor”, deși „cea de-a III-a Convenție de la Geneva și protocolul adițional stabilesc că e vorba de soldați atunci când recrutarea a avut loc pe căi oficiale, așa cum a procedat Kievul”. Revista americană The Atlantic analizează tema genocidului, sesizând că în asemenea cazuri „întâi survine dezumanizarea. Apoi are loc omorul”. Propaganda statului rus și-a „pregătit ani la rând cetățenii pentru a nu simți deloc milă față de Ucraina”. Marile tragedii abătute asupra unor „orașe – Dresda, Coventry, Hiroshima, Nagasaki – au avut loc după ani de conflict înverșunat; din contră, bombardarea sistematică a civililor ucraineni a început la numai câteva zile după invazia neprovocată”. Invazie care, pentru Rusia, a avut și efectul advers de a face NATO mai atrăgătoare. The Associated Press transmite că Suedia și Finlanda au decis să depună concomitent cerere de aderare la alianță la mijlocul lunii viitoare. Coincidență sau nu, cotidianul american The New York Times găzduiește un editorial al fostului secretar general al NATO Anders Fogh Rasmussen care poate explica decizia celor două țări. „În ultimii 70 de ani NATO a constituit fundația securității europene, creând un mediu în care libertatea și democrația pot prospera. Poate că Putin ar vrea să vadă NATO trecând în domeniul istoriei, însă acțiunile lui din Ucraina demonstrează de ce alianța e acum mai necesară ca niciodată.” (Andrei Suba, RADOR)/asuba/dsirbu
