Preşedintele american, Joe Biden, a declarat, joi, că Statele Unite nu atacă Rusia, ci, în schimb, ajută Ucraina să se apere împotriva agresiunii ruse. „Aşa cum Putin a făcut alegerea de a începe această invazie brutală, poate face alegerea de a-i pune capăt”, a spus Biden, adăugând: „Rusia este agresorul, iar lumea trebuie şi va trage la răspundere Rusia”. Liderul american a precizat că invazia rusă cauzează costuri umane imense, după cum o arată dovezile terifiante ale atrocităţilor şi ale crimelor de război comise în zonele pe care forţele ruse au încercat să le controleze. Biden a spus că ruşii s-au retras din jurul Kievului „datorită ajutoarelor pe care noi le-am furnizat” Ucrainei. Preşedintele SUA a avertizat, însă, că acest lucru nu înseamnă că armata rusă nu se va întoarce. De aceea – a subliniat Biden – este importantă asistenţa militară şi financiară suplimentară în Ucraina./mbrotacel/cpodea
www.bbc.com – 28 aprilie