EVENIMENTE INTERNE
– Guvern
* Premierul Nicolae Ionel-Ciucă va avea o întrevedere oficială cu prim-ministrul Republicii Bulgaria, Kiril Petkov, care efectuează o vizită de lucru în România – la Palatul Victoria. La întrevederea în plen a celor două delegații guvernamentale se va alătura comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean
– Apărare, Interne
* În cadrul Campaniei „Recunoștință veteranilor de război” au loc ceremonii militare de depuneri de coroane, jerbe sau buchete de flori, în țară și în străinătate, la opere comemorative, cimitire și monumente care omagiază sacrificiul militarilor români căzuți în cel de-Al Doilea Război Mondial.
- La 29 aprilie se sărbătoreşte, în fiecare an, Ziua Veteranilor de Război, instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222/2007. În toate garnizoanele din ţară au loc ceremonii militare şi religioase la monumentele dedicate eroilor din cel de-Al Doilea Război Mondial, adunări solemne ale asociaţiilor de veterani de război, spectacole şi activităţi de îngrijire a monumentelor şi cimitirelor eroilor
* Alexandria, jud. Teleorman: Instituţia Prefectului Judeţul Teleorman, Consiliul Judeţean Teleorman, Consiliul Local al Municipiului Alexandria, Primăria Municipiului Alexandria, Garnizoana Alexandria, Episcopia Alexandriei şi Teleormanului organizează, începând cu ora 10:00, la „Monumentul Eroilor din al Doilea Război Mondial”, ceremonia militară şi religioasă consacrată sărbătoririi „Zilei Veteranilor de Război”
– Administrație
* Constanța: Consiliul Local al municipiului Constanţa este convocat în şedinţă ordinară – ora 11:00, prin mijloace electronice, printr-o platformă online de videoconferință
* Râmnicu Vâlcea: Ședința ordinară a Consiliului Județean Vâlcea – ora 12:00, în sala mare de ședințe și festivități
* Suceava: Convocarea Consiliului Judeţean Suceava în şedinţă ordinară – ora 10:00
– Economic
* Institutul Naţional de Statistică publică datele privind grupurile de întreprinderi din România în anul 2020
* Institutul Naţional de Statistică publică datele privind autorizaţiile de construire eliberate pentru clădiri în martie 2022
– Medicină, Sănătate
* Conferința Națională Online “Aspecte nefro-urologice moderne”, ediția a 7-a – ora 9:00, la Hotel Hilton Garden Inn Bucharest Old Town și Online. Evenimentul va fi organizat sub Înaltul Patronaj al Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București și este în curs de creditare cu puncte EMC. Sub coordonarea științifică a: Prof. univ. dr. Viorel Jinga – Rectorul Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București; prof. univ. dr. Petrișor Geavlete; prof. univ. dr. Mircea Penescu
– Cultură
* Programul Stagiunii Artelor Performative din luna aprilie, la Sala Mare ARCUB, se încheie cu o reprezentaţie a spectacolului „Nunzio”, de la ora 19:00, actorii Mircea Andreescu şi Ion Grosu spun povestea întâlnirii dintre doi anti-eroi în spectacolul tragi-comic produs de ARCUB şi regizat de Alina Hiristea. Regia și ilustrația muzicală: Alina Hiristea
* Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” prezintă, de la ora 19:00, în Sala Mare a Ateneului Român, un concert condus de dirijorul german Ido Arad. Programul este alcătuit din Concertul nr. 5, în mi bemol major, pentru pian şi orchestră, op. 73, Imperialul, de Ludwig van Beethoven, cu Michael Abramovich în ipostază solistică, şi Simfonia nr. 1, în do minor, op. 68 de Johannes Brahms. Printre partenerii media: Radio România Muzical. Biletele se pot procura: De la Casa de Bilete a Ateneului Român. Program: Marţi – Vineri 12:00 – 19:00. Telefon: 021.315.68.75. Online, accesand site-ul www.fge.org.ro – secţiunea „Calendar”
* Organizarea Galei “Dans în jurul lumii” (ediția I) este modalitatea prin care Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” împreună cu Ministerul Culturii își propun să sărbătorească Ziua internaţională a dansului (29 aprilie) – ora 19:00, la Sala Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, Bd. Octavian Goga, nr. 1. Din programul Galei vor face parte variații clasice, jazz, dans modern și contemporan, dansuri populare și acro-dance. De asemenea, cu acest prilej se vor alătura în calitate de invitați speciali și balerini de seamă care, de-a lungul carierei, au uimit prin aptitudinile remarcabile mii de spectatori care i-au urmărit evoluând pe cele mai importante scene ale țării și nu numai
* Casa Artelor Dinu Lipatti organizează, de la ora 19:00, evenimentul „Zilele Multiculturalității la Casa Artelor Dinu Lipatti – Ediția a IX-a – Ziua Shakespeare”, pentru a sărbători Ziua Internațională a Cărții cu o Expoziție organizată împreună cu Librăriile Humanitas. Conceptul evenimentului aparține regizoarei Alice Barb, Directorul fondator al Casei Artelor Dinu Lipatti, instituție subordonată Primăriei Municipiului București. Printre partenerii media: Radio Bucureşti FM, Radio România Cultural
- ora 19:00 – Seara va începe cu Proiecția Recitalului Extraordinar de poezie și muzică „Shakespeare și Muzica” susținut de soprana Marta Sandu Ofrim, tenorul Andrei Lazăr, actorul Cristian Iacob, violonistul Cristian Balaș și pianista Mădălina Florescu, înregistrat în anul 2018. Programul recitalului ce cuprinde arii din operele „Romeo și Julieta” de Jules Massenet, „Macbeth”, „Otello” și „Falstaff” de Giuseppe Verdi, precum și cu unele dintre cele mai iubite sonete shakespeariene
- ora 20:00 – Irina-Margareta Nistor, critic de film și traducător, va susține Conferința „De la Shakespeare la Zeffirelli”, urmată de Proiecția filmului „Îmblânzirea scorpiei” după William Shakespeare, în regia lui Franco Zeffirelli, avându-i în rolurile principale pe actorii deținători de premii Oscar Elizabeth Taylor și Richard Burton
* Rezidența BRD Scena9 organizează prima întâlnire interactivă – invitat fiind fotograful Nicu Ilfoveanu, care va intra în dialog cu Michele Bressan, dar și cu publicul – din cadrul unui nou proiect dedicat fotografiei contemporane, parte din programul anual al centrului cultural – ora 19:00, la Rezidența BRD Scena9 din Str. I.L. Caragiale nr. 32. Inițiat alături de Michele Bressan, FRAME10 își propune să evidențieze demersurile și practicile artiștilor care sunt astăzi identificați cu un nou val al fotografiei românești: Generația post-2000. FRAME10 va fi structurat în 10 întâlniri interactive pe parcursul anului
* Evenimente on-line organizate de Muzeul Literaturii Române. Printre partenerii media: Radio România Cultural
- ora 19:00 – Cosmin Ciotloș| Ambreiaj #8 – pe site-ul MNLR, pe platforma culturaindirect.ro și pe pagina de Facebook a MNLR
* Festivalul Internațional de Film Transilvania în parteneriat cu Muzeul Național de Artă al României (MNAR), organizează în perioada 27 – 30 aprilie, Cinemateca TIFF@MNAR – la Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României. Proiecțiile de la Cinemateca TIFF vor continua în fiecare săptămână, până la 29 mai, programul urmând a fi reluat în toamnă. În program vor fi incluse întâlniri cu realizatori de film, dezbateri și mese rotunde cu critici de artă și de film. Programul zilei:
- ora 17:00 – proiecția filmului “Mami / Petite maman”, regia: Céline Sciamma| Franţa, 72′. Cu: Joséphine Sanz, Gabrielle Sanz, Nina Meurisse. Filmul a fost nominalizat la Berlinale și a câștigat premiul publicului la Festivalul de la San Sebastian în 2021
- ora 19:30 – proiecția filmului “Privește către cer / What Do We See When We Look at the Sky”. Regia: Aleksandre Koberidze | Germania, Georgia. Cu: Giorgi Ambroladze, Giorgi Bochorishvili, Irina Chelidze, Ani Karseladze. Premiul FIPRESCI la Berlin 2021
* “LUNARIA. Muzică de noapte” – Recital Maxim Belciug – ora 20:00, la Sala Unteatru, Str. Sfinții Apostoli nr. 44. Biletele sunt disponibile pe mystage.ro, eventbook.ro si tomtix.ro. Informații și rezervări: rezervari@unteatru.ro sau sms la numărul 0721268516 (nume, data, spectacol, număr de locuri), www.unteatru.ro
* Programul dedicat filmelor documentare continuă în luna aprilie la Institutul Cervantes cu o serie de pelicule regizate de femei, în prim-planul cărora se află călătoria, văzută deopotrivă ca migraţie şi ca simplă deplasare: „Călătoria: speranţă şi disperare”. Filmele vor fi disponibile pe canalul Vimeo al Instituto Cervantes, timp de 48 de ore, începând cu ora 21:00 (ora României), în ziua indicată. Din program:
- Erase una vez en Venezuela, Congo Mirador / A fost o dată, în Venezuela, Congo Mirador, (2020), de Anabel Rodriguez Rios
* Transilvania Film distribuie filmul „Spioni de ocazie”, în regia Oanei Bujgoi Giurgiu, în cinematografele din toată țara. Documentarul a avut premiera la TIFF 2021 și a obținut Mențiunea Specială a Juriului în cadrul Competiției Românești la Astra Film Festival Sibiu 2021
* Arad: Teatrul Clasic „Ioan Slavici” prezintă premiera spectacolului „Miracolul Sfântului Gheorghe” de Rusomir Bogdanovski – ora 19:00, la Sala Mare. Regia: Nikola Zavišić. Coproducție: Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, Teatrul Național Niš (Serbia) și Teatrul Dramatic „Ivan Radoev” Plevna (Bulgaria)
* Botoșani: Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) din Botoșani, cu sprijinul Consiliului Județean (CJ) din Botoșani, având ca parteneri Primăria Municipiului Botoșani, organizează Târgul Meșterilor Populari, ediția a XV-a, în perioada 29 aprilie – 1 mai. În cadrul târgului vor participa meșteri populari din județele Botoșani, Iași, Suceava, Neamț, Harghita, Covasna, Vâlcea, Mureș, Republica Moldova și Cernăuți. Deschiderea oficială are loc de la ora 12:00. Printre partenerii media: Radio România Antena Satelor, Radio România Iași
- De la ora 13:00, la Sala Bibliotecii de Limbi Străine (Str. Unirii, Nr.10) va fi sărbătorită Angela Paveliuc Olariu, nume binecunoscut în sfera celor interesați de artă populară, etnografie, muzeistică, de cultură în ansamblu
* Brașov: Opera din Brașov prezintă Recitalul vocal-instrumental, susținut de Anda Pop (soprană), Andreea Măcelaru Șofron (actriță a Teatrului Nottara București), Ionel Pârlea (clarinet), Radu Croitoru (violoncel). La pian: Ana-Maria Negrea – ora 18:30, în Foierul Operei
* Brașov: Filarmonica Brașov prezintă recitalul „Senza Tempo Piano Trio” – ora 19:00, la Sala Patria. Soliști: Andrei Radu – vioară; Dragoș Enache – violoncel; Măriuca Popa – pian. Program: B. Smetana: Trio în sol minor, op. 15; A. Dvořák: Trio nr. 4 în mi minor, op. 90 – „Dumky”. Biletele se găsesc la casieria Filarmonicii Brașov sau online la https://www.bilet.ro/eveniment/recital-senza-tempo-piano-trio-9561-29974
* Brăila: De la ora 11:00, la Muzeul Brăilei „Carol I” – Secția Etnografie, va avea loc vernisajul expoziției temporare „Ceramică tradițională din Oltenia”, din colecțiile Muzeului Olteniei Craiova. Expoziția „Ceramică tradițională din Oltenia”, reprezintă o manifestare artistică specifică unor civilizații străvechi, unor meșteșuguri ce valorifică și evidențiază forme tradiționale cu rădăcini ancestrale și bogății spirituale. Coordonatorii expoziției: Loredana Vasilica Durău și Roxana Deca, muzeografi – Secția de Etnografie, Sorin Turcu, conservator și Ungureanu Laurențiu, referent – Muzeul Olteniei Craiova și Gabriela Dorina Cloșcă, șef Secția Etnografie – Muzeul Brăilei „Carol I”
* Cluj Napoca: Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania” prezintă un concert simfonic – ora 19:00, la Casa Universitarilor, Sala Auditorium Maximum. Cristian Mandeal, dirijor; Severin von Eckardstein, pian. În program: Nikolai Medtner, Concertul nr. 3 pentru pian, op. 60, Balada; Modest Musorgski (orchestraţie de Maurice Ravel), Tablouri dintr-o expoziţie
* Iași: Opera Naţională Română din Iaşi celebrează 65 de ani de la înfiinţarea Baletului Operei Iaşi prin intermediul unui spectacol special, „Lacul lebedelor”, de Piotr Ilici Ceaikovski, care va avea loc de Ziua Internaţională a Dansului (29 aprilie) – ora 18:30. Bogdan Chiroşcă va fi dirijorul unei reprezentaţii coordonată coregrafic de Cristina Todi, în care vor interpreta Orchestra şi Baletul Operei ieşene. Coregrafia clasică după Marius Petipa şi Lev Ivanov a fost adaptată de Ileana Iliescu
* Iași: De la ora 19:00, orchestra simfonică a Filarmonicii „Moldova” din Iași va susține la Casa de Cultură a Studenților, un concert simfonic sub bagheta dirijorului Alexandru Ilie. În program: Carl Nielsen – Rapsodie simfonică; Paul Constantinescu – Patru dansuri simfonice românești; Edvard Grieg – Două melodii nordice pentru orchestră de coarde, op.63; Suita lirică, op.54; Grigoraș Dinicu – Hora Staccato. Biletele se găsesc la Casa de bilete a instituției din Str.”Cuza Vodă” nr.29, iar în ziua concertului, ele pot fi procurate și de la Casa de Cultură a Studenților, începând cu ora 18:00. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Iași
* Suceava: One-man show-ul „Visul American” („Drinking in America”) cu Tudor Chirilă şi în regia Iarinei Demian va avea primul turneu naţional post-pandemie, în perioada 2 aprilie – 18 mai, în 17 oraşe din ţară. Programul zilei:
- ora 19:00 – la Teatrul Municipal „Matei Vişniec” din Suceava
* Berlin: Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” va fi prezent în stagiunea de concerte a celebrei Pierre Boulez Saal din Berlin, în cadrul programului BOULEZ ENSAMBLE XLII – Stravinsky – ora 19:30 (locală). Corul Madrigal va participa în cadrul concertului cameral dirijat de Matthias Pintscher și dedicat muzicii și personalității compozitorului Igor Stravinsky. Ansamblul coral român se va alătura BOULEZ ENSAMBLE XLII pentru lucrarea „Les Noces”, compusă de Igor Stravinsky pentru soliști, cor, patru piane și percuție
– Diverse
* Iași: Între 29 Aprilie și 1 Mai, se desfășoară în Parcul Expoziției o nouă ediție a Festivalului Românesc – 1 Mai Muncitoresc, târg de tradiții și obiceiuri românești. Eveniment în aer liber menit să încurajeze consumul de produse tradiționale românești
– S-a întâmplat într-o zi de 29 aprilie
* Cu 154 de ani în urmă (1868) era înfiinţată, la Bucureşti, Societatea Filarmonică Română (astăzi Filarmonica „George Enescu”, denumită astfel din 1955), prin strădaniile medicului şi omului politic Constantin Esarcu şi ale profesorului Eduard Wachmann, care a fost şi primul dirijor şi director al Filarmonicii (1868-1906). Primul concert a avut loc la 15/27.XII.1868 (29.IV/11.V)
* Se împlinesc 145 de ani (1877) de când Adunarea Deputaţilor adopta o moţiune prin care era declarată starea de război a României cu Imperiul Otoman. O zi mai târziu (30.IV/12.V), aceeaşi moţiune era adoptată şi de Senat (29.IV/11.V)
* În urmă cu 187 de ani (1835), în timpul muncilor agricole, pe un teren aflat la 1 km nord de Schifferstadt, în sud-vestul Germaniei, a fost descoperit un obiect conic, așa-numita „Pălărie de aur din Schifferstadt” (primul dintre cele patru asemenea obiecte care au ieșit la lumină în timp: conul de aur din Avanton (1844), vestul Franței, conul de aur din Ezelsdorf-Buch (1935), lângă Nurnberg, pălăria de aur din Berlin)
* Acum 77 de ani (1945), la Caserte (Italia), a fost semnată capitularea trupelor germane din această ţară (la sfârşitul celei de-a doua conflagraţii mondiale)
* Cu 72 de ani în urmă (1950) România şi Mongolia au stabilit relaţii diplomatice la nivel de ambasadă. Misiunea diplomatică română la Ulan Bator a fost închisă temporar în 1995, iar cea mongolă la Bucureşti în 1997
* Acum 64 de ani (1958), la Geneva, avea loc încheierea Convenţiei asupra platoului continental. România a aderat la această Convenţie la 31.VIII.1961
* Tot acum 64 de ani era creată Comisia Economică ONU pentru Africa (UNECA), de către Consiliul Economic și Social (ECOSOC) al Națiunilor Unite (ONU), fiind una dintre cele cinci comisii regionale ale ONU. Începând cu anul 1963, UNECA este reprezentată pe continentul african cu câte un birou în fiecare din cele 5 subregiuni: Africa de Nord, Africa de Vest, Africa Centrală, Africa de Est şi Africa de Sud. Mandatul UNECA este de a promova dezvoltarea economică și socială a celor 54 de state membre, de a încuraja integrarea intra-regională și de a promova cooperarea internaţională în scopul dezvoltării Africii
* Cu 27 de ani în urmă (1995) România a devenit primul stat care a ratificat Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, adoptată de către Consiliul Europei, la Strasbourg, la 1.II.1995 (a intrat în vigoare la 1.II.1998). Convenţia-cadru reprezintă primul instrument multilateral cu forţă juridică destinat minorităţilor naţionale
* Se împlinesc 25 de ani (1997) de la intrarea în vigoare a Convenţiei privind interzicerea armelor chimice. Adoptată la 3.IX.1992, în cadrul Conferinţei pentru dezarmare de la Geneva. România a semnat această Convenţie în prima zi de la deschiderea ei pentru semnare, 13.I.1993, a ratificat-o la 9.XII.1993 şi a depus instrumentele de ratificare la 15.II.1995
* În urmă cu 11 ani (2011) avea loc căsătoria Prințului William, Duce de Cambridge (nepotul Reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit), cu Kate Middleton, la catedrala Westminster din Londra. Nunta secolului sau chiar a mileniului – așa cum a fost considerată de britanici – a fost urmărită la televizor de 2 de miliarde de oameni din întreaga lume
Aniversări – Comemorări
– Izvorul Tămăduirii; Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu (Calendarul Creştin-Ortodox 2022)
– Sf. Ecaterina din Siena, fecioară învăţătoare a Bisericii, patroană a Europei (Calendarul Romano-Catolic 2022)
– „Ziua Naţională a Veteranilor de Război”; prin Hotărârea de Guvern nr. 1222/10.10.2007 această zi este marcată anual, începând din 2008, în semn de recunoaştere a meritelor veteranilor de război pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor României; s-a hotărât această dată deoarece titlul de „veteran de război” a fost recunoscut pentru prima dată la 29 aprile 1902 ( – 120 ani), printr-un decret al regelui Carol I
– 1830, 29.IV/11.V: S-a născut Emanuel Bacaloglu, fizician, matematician şi chimist; contribuţii originale îndeosebi în geometrie şi optică; membru titular al Academiei Române din 1879 (m. 1891)
– 1878: A murit Dimitrie Petrino, poet elegiac, jurnalist şi traducător (a tradus din poeziile lui Goethe, Heine, Hugo şi Lenau); reţinut de istoria literaturii mai ales ca inamic şi detractor al lui Mihai Eminescu; membru corespondent al Societăţii Academice Române din 1877 (n. 1838)
– 1885, 29.IV/11.V: A murit Visarion Roman, publicist şi om politic; a editat, printre altele, pentru sate calendarul „Amicul poporului” (1861-1882), primul calendar din Transilvania cu alfabet latin; a organizat prima instituţie de credit român din Transilvania, Banca „Albina” (1871), pe care a condus-o până în 1884; membru corespondent al Societăţii Academice Române din 1877 (n. 1833)
– 1918: A murit Barbu Delavrancea (pseudonimul lui Barbu Ştefănescu), scriitor (prozator şi dramaturg), orator remarcabil şi publicist, avocat (a pledat în procese care i-au adus celebritatea: de exemplu, apărător al lui Caragiale împotriva calomniatorului Caion) şi om politic (ministru de ai multe ori şi primar al Bucureştiului între anii 1899 şi 1906); membru titular al Academiei Române din 1912, vicepreşedinte al acestui for (1915-1918) (n. 1858)
– 1925: S-a născut inginerul Alexandru Timotin, specialist în electrotehnică; contribuţii privind energia şi forţele electromagnetice; membru titular al Academiei Române din 1999 (m. 2007)
– 1927: S-a născut Virgil Cândea, istoric al culturii române medievale şi moderne; cercetări despre umanismul românesc, imaginea culturii româneşti în lume, creaţii româneşti în colecţii străine; membru titular al Academiei Române din 1993, vicepreşedinte al acestui for (1998-2002) (m. 2007) – 95 de ani
– 1936: S-a născut poetul, prozatorul şi publicistul Gheorghe Tomozei (m. 1997)
– 1939: A murit (s-a sinucis) pictorul Petre Iorgulescu-Yor (n. 1890)
– 1940: S-a născut inginerul mecanic și profesorul Ştefan Staicu, personalitate de referinţă a aerodinamicii şi mecanicii roboţilor, cu contribuţii remarcabile la dezvoltarea şcolii româneşti iniţiate de acad. Elie Carafoli; membru corespondent al Academiei Române din 2016 (m. 2019)
– 1941: S-a născut regizorul de film Mircea Veroiu (m. 1997)
– 1947: A murit Gheorghe Ciuhandu, preot, teolog, profesor, editor și publicist; contribuţii la istoriografia românească, la dezvoltarea vieţii bisericeşti şi la îmbogăţirea Bibliotecii Sfântului Sinod; a militat cu toată fiinţa pentru unificarea naţională a românilor; deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia; membru de onoare al Academiei Române (n. 1875) – 75 de ani
– 1951: S-a născut teatrologul, regizorul, scenograful, scriitorul, publicistul şi profesorul Bogdan Ulmu (m. 2016)
– 1955: A murit Daniel Danielopolu, medic, fiziolog şi farmacolog; a fondat şi condus Institutul de Fiziologie Normală şi Patologică al Academiei Române (1948-1955); a iniţiat înfiinţarea Academiei de Medicină; a abordat, printre primii în lume, o concepţie nouă în descoperirea funcţiilor biologice, numită azi concepţia cibernetică, legată de prezentarea organismelor şi a funcţiilor organelor ca sisteme; membru de onoare al Academiei Române din 1938 (n. 1884)
– 1956: S-a născut actorul Florin Călinescu, fost director al Teatrului Mic din Bucureşti, realizator de emisiuni tv., om de afaceri
– 1960: A murit dramaturgul I. Al. Valjan (pseudonimul lui Ion Alexandru Vasilescu), de profesie avocat; el este autorul piesei într-un act „Ce ştie satul”, prima montare propriu-zisă de „Teatru radiofonic” difuzată la Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România, la 18 februarie 1929 (în interpretarea actorilor Maria Filotti, Romald Bulfinski şi Victoria Mierlescu) (n. 1881)
– 1975: A murit Radu Gyr (pseudonimul lui Radu Demetrescu), poet, gazetar, dramaturg şi eseist; pentru apropierea sa de mişcarea legionară a făcut aproape 20 de ani de detenţie politică; a cântat în poezia sa toată pătimirea unei generaţii care a suferit în închisorile comuniste (n. 1905)
– 1976: A murit Emanuil Hagi-Mosco, istoric, genealogist şi publicist; contribuţii în domeniul heraldicii româneşti; membru fondator al Comisiei de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române (n. 1882)
– 1982: A murit regizorul de film Doru Năstase (n. 1933) – 40 de ani
– 1999: A murit Vasile Dobrian, pictor, desenator, grafician şi poet (n. 1912)
– 2004: A murit violoncelistul şi dirijorul de origine română Emil Klein, stabilit în Italia (n. 1955)
– 2005: A murit inginerul chimist Mircea Desideriu Banciu; cercetări de sinteză organică şi mecanisme de creaţie; membru titular al Academiei Române din 2000 (n. 1941)
– 2007: A murit Teodora Angela Lefterescu, prima femeie căpitan de cursă lungă din România; în 1967 a obţinut de la Căpitănia portului Constanţa brevetul de „Căpitan de Remorcher maritim”; a condus remorcherele „Filimon Sârbu” şi „Octombrie Roşu” şi a secondat comandanţii de pe navele „Trotuş”, „Jiul”, „Polar I” sau „Dorna”; până la retragere a fost comandantul navei „Ceahlăul”, specializată în pescuitul oceanic (n. 1926) – 15 ani
– 2010: A murit (la Paris) Avigdor Arikha, pictor, desenator, gravor şi istoric de artă evreu născut în România; în 1944 a emigrat cu familia în Israel, iar în 1949 s-a stabilit la Paris (n. 1929)
– 2014: A murit Reuven Feuerstein, medic şi pedagog israelian de origine română; partizan al teoriei că inteligenţa poate fi învăţată, este autorul teoriei modificabilităţii cognitive structurale şi al teoriei experienţei mediate de învăţare (n. 1921)
– 2015: A murit Ovidiu Drimba, istoric literar, comparatist, profesor şi traducător; a scris lucrări dedicate istoriei culturii („Istoria culturii şi civilizaţiei”, „Pagini despre cultura europeană”, „Incursiuni în civilizaţia omenirii”), istoriei literaturii („Istoria literaturii universale”, „Studii şi eseuri de literatură universală”), istoriei teatrului („Istoria teatrului universal”); a tradus din Jules Verne, Elsa Triolet, Renata Vigano, Leonardo da Vinci, Camões, Cervantes, Selma Lagerlöf, eseişti spanioli (n. 1919)
– 2015: A murit arhimandritul Roman Braga, unul din marii duhovnici ai neamului românesc; a stat 11 ani în temniţele comuniste, fiind supravieţuitor al experimentului Piteşti; misionar al Ortodoxiei în America în ultimii 40 de ani (n. 1922, în Basarabia)
– 2020: A murit Romulus Cristea, jurnalist, scriitor și revoluționar; și-a petrecut cea mai mare parte din carieră ca redactor la ziarul România liberă; participant la Revoluția Română din 1989, este cunoscut pentru cărțile publicate despre acest eveniment, precum și despre manifestațiile din Piața Universității și mineriade (n. 1967)
EVENIMENTE EXTERNE
– Strasbourg: Ultima sesiune plenară a Conferinţei privind viitorul Europei (29 – 30 apr.)
– Londra: Cea de-a 11-a aniversare a căsătoriei Prințului William și Catherine Middleton
– Washington: Președintele american Joe Biden are o întâlnire virtuală cu președintele mexican Andres Manuel Lopez Obrador pentru a discuta despre imigrație
– Jakarta/ Hanoi/ Bangkok/ Roma/Londra: Prim-ministrul japonez Fumio Kisida va vizita
mai multe țări asiatice și europene (29 apr. – 6 mai)
– Loja, Ecuador: Președinții din Peru, Pedro Castillo și Ecuador, Guillermo Lasso, se vor întâlni pentru a promova dezvoltarea în zona de frontieră
– Anvers, Belgia: Sentință în procesul artistului belgian Jan Fabre, acuzat de hărțuire sexuală de către foste angajate
– Beirut: Discurs televizat al liderului Hezbollah libanez Hassan Nasrallah
– Singapore: Execuția unui traficant de droguri din Malaezia
– Luxemburg: Eurostat prezintă datele privind PIB-ul din primul trimestru și inflația din aprilie, prima estimare
– Londra: Adunarea generală a Astrazeneca
– Leverkusen, Germania: Bayer – Adunarea Generală a Acţionarilor
– Viena: Andritz (echipamente industriale) prezintă rezultatele din primul trimestru
– Ludwigshafen, Germania: BASF – rezultate din primul trimestru
– Paris: Sunt publicate date privind PIB-ul din primul trimestru (prima estimare)
– Frankfurt: BCE publică date despre evoluția creditelor acordate sectorului privat și a masei monetare M3 în zona euro
– Ottawa: Miting al motocicliștilor pentru „libertate” și împotriva „sistemului” (29 – 30 apr.)
– Los Angeles: Asiaticii și afro-americanii marchează 30 de ani de la tulburările din Rodney King
– Gitenga: 50 de ani de la masacrele interetnice din Burundi, soldate cu între 100.000 și 300.000 de morți
– Nairobi, Kenya: Funeralii de stat pentru fostul președinte Mwai Kibaki (29 – 30 apr.)
– Brandenburg an der Havel, Germania: Ultima zi a procesului unui fost gardian al unui lagăr de concentrare nazist, acum în vârstă de 101 ani
– Alexandria, SUA: Anunțarea condamnării membrului Statului Islamic, Alexanda Amon Kotey
– Tampere, Finlanda: Termen limită așteptat pentru procesul unui cetățean din Sierra Leone acuzat de crime de război în Liberia
– Casablanca, Maroc: Verdict în procesul lui Saida El Alami, o activistă pentru drepturile omului pe rețelele de socializare, deținută din 23 martie
– Paris: Publicarea unei lucrări aparţinând lui Georges Perec, „Lieux”
– Mộc Châu, Vietnam: Deschiderea celui mai mare pod de sticlă din lume denumit Bach Long, construit pe insula Moc Chau, provincia Son La
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Internaţională a Dansului”; marchează naşterea coregrafului şi dansatorului francez Jean Georges Noverre (1727-1810), creator al baletului modern; se celebrează din anul 1982 (- 40 de ani), la iniţiativa Comitetului Internaţional al Dansului din cadrul Institutului Internaţional de Teatru (ITI – UNESCO)
– „Ziua Internaţională a Dorinţei” („World Wish Day”); în 29 aprilie 1980, unui copil de 7 ani bolnav de leucemie îi era împlinită simbolic dorinţa de a deveni poliţist. Povestea lui Chris Greicius a inspirat o adevărată mişcare la nivel global, care este celebrată an de an. Organizaţia internaţională „Make-A-Wish”, implicată în acţiuni caritabile în sprijinul copiilor greu încercaţi din diverse colţuri ale lumii, şi-a lansat filiala din România la 29 aprilie 2015
– „Ziua Internaţională de Comemorare a tuturor Victimelor Războiului Chimic” a fost instituită de Conferinţa Statelor Părţi a Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) la cea de-a zecea sesiune (din 11 noiembrie 2005) şi marchează ziua când, în 1997 (- 25 de ani), a intrat în vigoare Convenţia privind interzicerea armelor chimice
– „Ziua Europeană a Solidarităţii între Generaţii”, sărbătorită din 2009, îşi propune să contribuie la promovarea înţelegerii între tineri şi persoanele în vârstă prin asigurarea unei oportunităţi pentru cele două grupuri de a se reuni în vederea schimbului de experienţe şi competenţe
– 1630: A murit Agrippa d’Aubigné, poet şi cronicar francez (n. 1552)
– 1727: S-a născut coregraful şi dansatorul francez Jean-Georges Noverre, considerat creator al baletului modern (m. 1810) – 295 de ani. NOTĂ: În ziua de naştere a celebrului coregraf, 29 aprilie, se marchează, din 1982, „Ziua internaţională a dansului”, la iniţiativa Comitetului Internaţional al Dansului, din cadrul Institutului Internaţional de Teatru (ITI – UNESCO)
– 1842: S-a născut Carl Millöcker, compozitor şi dirijor austriac (m. 1899) – 180 de ani
– 1854: S-a născut Henri Poincaré, matematician, astronom şi filosof francez; contribuţii la teoria funcţiilor, în domeniul ecuaţiilor diferenţiale sau al topologiei (unde a deschis un nou capitol, cel al topologiei algebrice); lucrări de fizică matematică şi mecanică cerească; studii de epistemologie; membru de onoare străin al Academiei Române din 1909 (m. 1912)
– 1863: S-a născut poetul grec Konstantinos Petrou Kavafis, una dintre figurile literare cele mai importante din secolul al XX-lea şi unul dintre ce mai mari exponenţi ai renaşterii limbii greceşti moderne (m. 1933)
– 1863: S-a născut publicistul american William Randolph Hearst; a creat cel mai mare lanţ naţional de ziare; metodele sale de lucru, considerate extrem de moderne, au influenţat profund jurnalismul american de-a lungul timpului (m. 1951)
– 1875: S-a născut Rafael Sabatini, scriitor britanic de origine italiană (m. 1950)
– 1879: S-a născut Sir Thomas Beecham, dirijor englez (m. 1961)
– 1885: S-a născut Egon Erwin Kisch, ziarist şi scriitor ceh de limbă germană; activitate antifascistă; supranumit „reporterul frenetic” (după volumul său cu acest titlu) (m. 1948)
– 1893: S-a născut Harold C. Urey, chimist american, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1934 (m. 1981)
– 1895: S-a născut Sir Malcolm Sargent, dirijor și compozitor englez (m. 1967)
– 1899: S-a născut Duke Ellington, pianist, compozitor şi dirijor american de jazz (m. 1974)
– 1907: S-a născut Tino (Constantino) Rossi, cântăreț și actor francez de film; tenor al cabaretului francez și unul dintre marii idoli romantici ai timpului său (m. 1983) – 115 ani
– 1907: S-a născut Fred Zinnemann, regizor şi producător american de film, de origine austriacă (m. 1997) – 115 ani
– 1917: S-a născut actriţa americană de teatru şi film Celeste Holm (m. 2012) – 105 ani
– 1919: S-a născut Gérard Oury (pe numele său real Max-Gérard Houry Tannenbaum), regizor şi actor francez de film (m. 2006)
– 1922: S-a născut muzicianul de jazz şi compozitorul belgian-american Toots Thielemans (nume real: Jean-Baptiste Frédéric Isidor, Baron Thielemans); considerat regele mondial al muzicuţei (m. 2016) – 100 de ani
– 1923: S-a născut Irvin Kershner, regizor de film, actor şi producător american (m. 2010)
– 1926: S-a născut Paul Baran, inginer american de origine poloneză, unul dintre pionerii Internetului; a iniţiat, în 1967, proiectul Arpanet (packet-switched networks), proiect considerat un precursor al Internetului (m. 2011)
– 1930: S-a născut Jean Rochefort, unul dintre cei mai populari actori din cinematografia franceză (m. 2017)
– 1933: S-a născut Willie Nelson, cântăreţ şi chitarist american de muzică country, actor de film şi producător
– 1933: S-a născut poetul, compozitorul şi cântăreţul american Rod McKuen (Rodney Marvin John Michael James McKuen) (m. 2015)
– 1935: S-a născut Otis Rush, chitarist şi cântăreţ american; pionier al genului Chicago blues (m. 2018)
– 1936: S-a născut dirijorul şi muzicianul indian Zubin Mehta; director muzical pe viaţă al Filarmonicii din Israel (din 1981), dirijor onorific al Orchestrei Filarmonice din Viena, Orchestrei Filarmonice din München, Los Angeles Philharmonic, Staatskapelle Berlin şi al Orchestrei de Stat din Bavaria
– 1938: S-a născut Bernie Madoff, fost director la bursa NASDAQ din New York, autor al celei mai mari escrocherii financiare din istorie, în valoare de mai multe zeci de miliarde de dolari (m. 2021, în penitenciarul din Carolina de Nord, unde ispăşea o pedeapsă de 150 de ani de închisoare)
– 1951: A murit filosoful austriac-britanic Ludwig Wittgenstein (nume complet: Ludwig Josef Johann Wittgenstein), unul dintre cei mai reprezentativi gânditori ai secolului XX; autorul unor contribuții fundamentale în dezvoltarea logicii moderne și a filosofiei limbajului (n. 1889)
– 1954: S-a născut Jerry (Jerome) Seinfeld, actor de comedie, scenograf şi producător american de film
– 1957: S-a născut Daniel Day-Lewis, actor britanic de teatru şi film; singurul actor premiat cu 3 Oscaruri pentru rol principal – 65 de ani
– 1958: S-a născut actriţa americană de film Michelle Pfeiffer
– 1970: S-a născut Uma Thurman, actriţă americană de film și fotomodel
– 1970: S-a născut André Agassi, fost jucător american de tenis, câştigător a 8 titluri de Grand Slam şi a medaliei olimpice de aur; a câştigat 17 turnee ATP Masters Series
– 1980: A murit Sir Alfred (Joseph) Hitchcock, regizor de film și producător american de origine britanică, considerat maestrul suspansului (n. 1899)
– 2006: A murit economistul american John Kenneth Galbraith; adept al teoriei societăţii industriale conduse de o tehnostructură; teoretician al fenomenului managementului (n. 1908, în Canada)
– 2008: A murit chimistul elveţian Albert Hofmann, cel care a descoperit accidental drogul halucinogen LSD (n. 1906)
– 2011: A murit pianistul rus Vladimir Krainev (n. 1944)
– 2012: A murit inginerul şi scriitorul francez Roland Moreno, inventatorul cardurilor cu microcipuri (1974); preşedintele şi directorul general al companiei „Innovatron”, pe care a înfiinţat-o în 1972 şi care a emis toate brevetele pentru produsele care au la bază cardul cu microcip (n. 1945) – 10 ani
– 2014: A murit Bob Hoskins (numele real: Robert William Hoskins), actor, regizor, producător și scenarist britanic (n. 1942)
– 2015: A murit François Michelin, directorul grupului cu același nume din ultimii 47 de ani; a fost cel care a transformat Michelin în gigantul mondial al industriei anvelopelor de astăzi şi care a revoluţionat procesul de producţie (n. 1926)
– 2020: A murit actorul indian Irrfan Khan; s-a numărat printre primii actori de la Bollywood cu o prezenţă consecventă în cinematografia occidentală (n. 1967)