Luni, 2 mai, se împlinesc 100 de ani de la naşterea actorului, șansonetistului, poetului și pictorului francez de origine italiană Serge Reggiani.
S-a născut la 2 mai 1922, în Reggio Emilia, în nordul Italiei, tatăl său, un hair-stylist cunoscut în acele timpuri, fiind împotriva regimului fascist. Din cauza opiniilor sale politice împotriva regimului lui Mussolini, a emigrat, alături de familie, în Franța, în anul 1930.
Serge va învăța să vorbească fluent franceza, iar în copilărie a fost atras de sporturi, mai ales de atletism şi box.
În anul 1937, a fost admis la Conservatorul de Artă Cinematografică. După absolvire, i s-au repartizat mici roluri de figurant, în film și piese de teatru.
În anul 1939 se înscrie „Conservatoire National d’Art Dramatique” din Paris, și devine din ce în ce mai cunoscut în lumea teatrului.
Însă cinematograful va rămâne visul său, iar primele roluri, Bob Eloi din „Le voyageur de la Toussaint” al lui Louis Daquin și Joris din „Le carrefour des enfants perdus” îi aduc aprecieri favorabile, pentru ca interpretarea lui François Villon din filmul biografic cu același nume să îi aducă celebritatea.
În 1944, îi va fi partener pe platourile de filmare actriței Janine Darcey, în „Le voyageur de la Toussaint”, iar pasiunile stârnite de scenariul filmului se vor transfera în viaţa reală. Cei doi vor deveni soţ şi soţie, iar curând îşi vor face apariţia şi cei doi copii ai cuplului, Stephan Reggiani (în 1946) și Karine Reggiani (în 1952), devenită, mai târziu, la rându-i, actriță.
În 1946 apare în filmul „Les portes de la nuit”/(„Porțile nopți”), primul său lungmetraj, iar în 1949, în „Manon” sau „Les amants de Vérone”.
Cariera sa cinematografică va cuprinde peste 80 de filme.
Va divorța de prima sa soție, iar în 1958, se va recăsători, cu actrița Annie Noël, care îi va dărui alţi trei copii: Celia (născută în 1958), azi actriță și cunoscută compozitoare, Simon (1961), actor, scenarist și producator și Maria (1963), scriitoare și realizatoare de filme documentare. Tot în 1958, apare în pelicula „Les Misérables”.
Reggiani a triumfat și în teatru în 1959, cu interpretarea sa în piesa lui Jean-Paul Sartre „Les Séquestrés d’Altona”.
În 1959, Serge Reggiani are un nou hobby, muzica, talentul său, şi aici, fiind remarcabil. S-a lansat la radio, apoi, după rolurile din filmele „Le Doulos” (1962) și „Leopard” (1963), se va remarca şi prin noua sa pasiune.
În 1961, Reggiani a jucat împreună cu Paul Newman și Sidney Poitier în filmul „Paris Blues”,
În 1965, îşi va lansa albumul muzical de debut, „Serge Reggiani chante Boris Vian”, de excepţie în opinia publicului francez şi mondial, iar al doilea album, „Jacques Prévert – Poèmes dit par Serge Reggiani”, apare doi ani mai târziu, urmat de un concert alături de legendarul Jacques Brel, care îl propulsează în rândul marilor şansonetişti și compozitori.
Trebuie spus că, în cariera sa muzicală, un sprijin activ i-a fost oferit de Simone Signoret și de soțul ei, nimeni altul decât Yves Montand.
Reggiani va deveni nu doar un strălucit actor, dar şi unul dintre cei mai apreciați interpreți ai chanson-ului francez. Melodiile sale sunt remarcabile, fiind de menţionat piese precum „Les loups sont entrés dans Paris”/”Lupii au intrat în Paris”, „Sarah”/”La femme qui est dans mon lit”/”Femeia care este în patul meu”, scrisă de Georges Moustaki, melodiile lui Boris Vian „Le Déserteur”, „Arthur où t’as mis le corps”, partiturile „Ma liberté”, „Ma solitude”, „Votre fille a vingt ans”, „Sarah”, „Madame Nostalgie”, „Il suffirait de presque rien” sau „Les loups sont entrés dans Paris.”
În 1980, va trece printr-o dramă, primul său fiu, Stephan Reggiani, devenit muzician, se sinucide la doar 33 de ani. Serge este devastat, intră în depresie, se izolează de lume, şi va cădea în patima alcoolului. Cariera sa cinematografică şi muzicală este în impas.
Va găsi însă un neaşteptat refugiu în pictură, va participa chiar la câteva expoziţii cu lucrările sale, însă viaţa personală continuă să fie marcată de eşecuri.
Va divorţa pentru a doua oară, iar în anul 1980 o va cunoaşte pe actrița și inginera de sunet Noëlle Adam, allături de care va trăi până la finalul vieţii, cei doi fiind căsătoriţi pentru un an, ultimul din existenţa actorului.
Va mai apărea în filme precum „Terasa”, în regia lui Ettore Scola (1980), „Il volo”/”O melissokomos”, regia Theo Angelopoulos (1986), „Blood Red”, de Leos Carax (1986), „I Hired a Contract Killer”, regia Aki Kaurismäki (1990), Zani, regia Simon Reggiani – Documentar (1991),”Il ya des jours … et des lunes”, în regia lui Claude Lelouch (1990) sau „Pianistul”, de Mario Gas (1998).
În 1992, sunt produse 8 CD-uri care promovează o retrospectivă completă a vastei sale cariere muzicale.
În anul 1995, va reveni la activitatea muzicală, va susţine câteva concerte, însă alcoolismul, depresia, sănătatea deteriorată puternic şi suferința personală îi răpiseră farmecul personal de odinioară.
În 1985, guvernul francez îl recompensează cu Legiunea de Onoare, pentru cariera sa în muzică şi film.
După ultimul concert susţinut în primăvara lui 2004, Serge Reggiani a murit la 22 iulie 2004, în urma unui atac de cord, la vârsta de 82 de ani, la Boulogne-Billancourt, Franţa. Este înmormântat la Cimitirul Montparnasse din Paris.
