Cu mesajul “SALVEAZĂ un ÎNGER”, Asociația Rezistența prin Cultură organizează
în data de 31 mai 2022 la Teatrul Elisabeta din București un concert caritabil pentru
susținerea mamelor și nou-născuților din maternitățile din Ucraina, precum și o
strângere de fonduri pentru achiziționarea de echipament medical necesar
desfășurării activității maternităților din orașele afectate de război.
Pe scena Teatrului Elisabeta se vor reuni artiști români de talie internațională ce
vor cânta pentru pace, speranță și solidaritate. Sopranele Madeleine Pascu și Aida
Pascu, baritonii Valentin Vasiliu, Cătălin Petrescu, Florin Ganea și Ștefan Alexandru
Constantin, violonistul Bogdan Platy, violoncelistul Andrei Nițescu, precum și pianiștii
Alexandru Burcă și Denisa Nițescu își vor unii forțele și talentul într-un regal muzical,
dorind să transmită prin puterea muzicii un mesaj de unitate și iubire. Concertul va fi
prezentat de Alexandra Velniciuc și Wilmark și va fi transmis LIVE, pe pagina de
Facebook, cât și pe canalul oficial de YouTube al Asociației „Rezistența prin Cultură”.
Partenerii acestui eveniment special sunt Asociația Sothis, Teatrul Elisabeta,
Vision Media Plus și Asociația ProValores.
Donațiile se pot face în contul dedicat al Asociației Rezistența prin Cultură IBAN
RON: RO79BTRLRONCRT0599624202. Sumele strânse vor fi direcționate pentru
achiziționarea de echipament medical, oferind astfel o șansă în plus la viață copiilor
din maternitățile distruse din orașele din Ucraina!
Mai multe detalii despre cum puteți dona sau cum vă puteți implica în această cauză
găsiți pe site-ul Asociației, la adresa www.rezistentaprincultura.ro
ÎMPREUNĂ SUSȚINEM MAMELE ȘI NOU-NĂSCUȚII DIN MATERNITĂȚILE UCRAINIENE