Contract Romgaz-Exxon Mobil pentru exploatarea zăcămintelor de gaze naturale din Marea Neagră

Romgaz urmează să finalizeze astăzi tranzacția prin care preia drepturile Exxon Mobil pentru exploatarea zăcămintelor de gaze naturale din Marea Neagră, în perimetrul Neptun Deep. Este o zonă de unde se extimează că pot fi extrase aproximativ 100 de miliarde de metri cubi, iar Exxon Mobil deține jumătate din drepturile de exploatare, restul aparținând OMV Petrom. Pentru tranzacția de astăzi, Romgaz plătește peste un miliard de dolari, dar compania de stat spune că face o afacere bună. Ar fi o oportunitate strategică pentru România și o sursă importantă de gaze naturale în vederea asigurării securității energetice a țării, a spus directorul Romgaz. Însă, înainte de a începerea extragerii gazelor din Marea Neagră, investitorii așteaptă modificarea legii offshore, care ar trebui să intre săptămâna aceasta în dezbaterea comisiilor de specialitate de la Senat. Este o variantă mai echilibrată atât pentru stat, cât și pentru companiile interesate față de legea de legea de acum patru ani. Mihaela Enache explică:
Reporter: Principalele modificări vizează scăderea taxelor pentru exploatarea zăcămintelor din Marea Neagră, dar și a celor terestre, de mare adâncime, precum și eliminarea restricțiilor privind stabilirea prețurilor, într-un cadru legal care să asigure predictibilitate mediului de afaceri interesat. Este inclusă, de asemenea, prevederea ca statul și companiile românești să aibă întâietate la cumpărarea producției obținute, iar 60% din profit va reveni statului. De asemenea, companiile vor putea deduce 40% din investiții, față de 30 de procente cum prevede actuala legislație. Proiectul a intrat în procedură legislativă de urgență, iar liderii partidelor din coaliția de guvernare, care și-au asumat documentul, vor ca până la sfârșitul actualei sesiuni parlamentare să fie adoptat. (Realizator: Cristian Bîcâin)/ctuluc/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 mai