Republica Moldova a finalizat tranziția de la transmisiunea analogică la cea digitală, a anunţat, marți, vicepremierul moldovean, ministrul infrastructurii și al dezvoltării regionale din Republica Moldova, Andrei Spînu. „Astăzi, Republica Moldova a trecut definitiv la televiziunea digitală terestră, transmisiunea analogică fiind sistată complet” – a scris Spînu, pe pagina sa de Facebook (reţea de socializare interzisă în Federația Rusă, fiind deținută de corporația Meta, care este recunoscută ca fiind extremistă pe teritoriul rus). Andrei Spînu a amintit că procesul de modernizare a început în urmă cu 14 ani. Potrivit afirmaţiilor acestuia, semnalul digital acoperă aproximativ 98% din teritoriul republicii şi în prezent oferă deja 10 canale TV gratuite. Alte opt canale se aşteaptă să fie lansate până la sfârșitul anului. Republica Moldova s-a angajat să treacă la transmisiunea digitală împreună cu alți membri ai Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor, semnând un acord în acest sens în 2006, la Geneva. Noua tehnologie a permis rezolvarea problemei deficitului de frecvență radio odată cu apariția internetului wireless de mare viteză. După cum a menționat Andrei Spînu, familiile cu venituri mici vor primi gratuit echipamente pentru conectarea televizoarelor vechi la televiziunea digitală./ssirbu/schelaru
www.tass.ru – 3 mai