Cadavrele a încă 20 de civili ucişi au fost găsite în regiunea Kiev

Şeful poliţiei din regiunea Kiev, Andri Nebitov, a declarat, miercuri, că încă 20 de civili uciși de invadatorii ruși au fost găsiți în ultima zi pe teritoriul regiunii. Astfel, numărul total al cadavrelor descoperite în apropierea Kievului a ajuns la 1.235. „În ultimele 24 de ore, în regiunea Kiev, au fost găsite alte 20 de cadavre aparţinând civililor uciși de ocupanții ruși” – a precizat Nebitov. Potrivit acestuia, din numărul total de 1.235 de cadavre găsite pe teritoriul regiunii, 282 de morți nu au fost încă identificați./sdan/atataru

(Agenția de presă RBC – 4 mai)