Biroul Preşedintelui Ucrainei a transmis că așa-numita paradă a prizonierilor de război ucraineni planificată de ocupanţi la Mariupol reprezintă o încălcare a Convenției de la Geneva. Potrivit lui Mihailo Podoliak, consilier al şefului cancelariei prezidenţiale ucrainene, Biroul Președintelui intenționează să stabilească identitatea tuturor celor implicați în torturarea prizonierilor. Podoliak a amintit că o „paradă a prizonierilor” a fost organizată la 24 august 2014 în Donețk, unde militari ucraineni au fost plimbaţi pe străzi, pentru a fi umiliţi de separatişti. „După opt ani, Kremlinul a decis să repete ‘performanța’ pe 9 mai, la Mariupol. În plus, inclusiv civili ar urma să fie îmbracaţi în uniforme (ucrainene, n.r.). Aceasta este o batjocură demonstrativă a Rusiei la adresa Convenției de la Geneva” – a scris Podoliak pe Twitter. Potrivit acestuia, partea ucraineană va documenta fiecare caz şi îi va identifica pe toți cei implicați în umilirea și torturarea prizonierilor. „Cartea Călăilor este în curs de actualizare, dar, într-o zi, numele vor începe să fie șterse. Aceste infracțiuni nu au termen de prescripție” – a adăugat Mihailo Podoliak./sdan/sdm2
(Agenția de presă RBC – 6 mai)