Șase aeroporturi din țară vor beneficia de ajutor de stat

Șase aeroporturi din țară vor beneficia de o schemă de ajutor de stat de peste 21 de milioane de lei, pentru recuperarea pierderilor înregistrate în perioada pandemiei de COVID-19. Guvernul a aprobat vineri un memorandum în acest sens pentru sprijinirea operatorilor economici care administrează aeroporturi și care, în anul 2019, au înregistrat un trafic de pasageri mai mare de 200.000, dar mai mic de trei milioane de pasageri, a anunțat purtătorul de cuvânt al executivului, Dan Cărbunaru. Este vorba despre fonduri europene care vor ajunge la aeroporturile din Iași, Sibiu, Craiova, Bacău, Suceava și Timișoara./abranescu/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 mai)