Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, se întâlneşte, duminică, prin videoconferinţă, cu omologii săi din statele G7 şi cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pentru a discuta despre războiul Rusiei în Ucraina şi despre noi măsuri de sancţionare a Moscovei. Biden, care a apreciat unitatea în rândul Grupului celor Şapte mari economii în faţa preşedintelui rus, Vladimir Putin, avea programată întânirea prin videoconferinţă cu omologii săi începând cu ora 11.00 ET (15:00 GMT), de la locuinţa sa din Delaware, unde îşi petrece weekendul. Un oficial al Casei Albe a comunicat că întâlnirea este în desfăşurare. Casa Albă a afirmat că liderii vor discuta şi despre sancţiuni suplimentare, pe lângă cele deja instituite, împotriva Rusiei de statele occidentale, după invazia din Ucraina, începută la 24 februarie. „Ei vor discuta despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusiei împotriva Ucrainei; despre impactul global al războiului lui Putin; despre demonstrarea sprijinului faţă de Ucraina şi de viitorul Ucrainei; şi demonstrarea unităţii continue în rândul G7, în răspunsul nostru colectiv, inclusiv adăugarea unor sancţiuni fără precedent pentru războiul lui Putin”, a comunicat Casa Albă./mbrotacel/schelaru
REUTERS – 8 mai