Ziua Uniunii Europene marchează declarația istorică de la 9 mai 1950, făcută de ministrul francez de externe Robert Schuman, prin care propunea un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania, pentru eliminarea rivalităţilor seculare dintre cele două state. Decizia a fost luată de Consiliul European de la Milano, în 1985.
Tot pe data de 9 mai, a avut loc proclamarea independenţei de stat a României la 9 mai 1877 precum și Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial la 9 mai 1945.
RADOR – 9 mai