Un avion al companiei naţionale de transport aerian Turkish Airlines din Turcia, care era pe punctul de a decola din Tel Aviv, în Israel, a efectuat o întoarcere la terminal după ce pasagerii au primit pe telefoane imagini tulburătoare. Incidentul pare a fi o farsă care nu a avut efectul scontat. În timp ce avionul Turkish Airlines efectua manevrele de decolare de pe aeroportul Ben Gurion den Tel Aviv, pasagerii au început să primească pe telefoanele mobile imagini nesolicitate cu accidente aviatice, imagini care au declanşat panică la bordul aeronavei. Echipajul i-a transmis căpitanului situaţia, iar acesta a decis să ruleze din nou spre terminal, iar pasagerii au fost coborâţi din avion pentru interogări. Autorităţile aeroportuare au declarat ulterior că „un grup de tineri israelieni” a fost identificat ca fiind autorul farsei. Tinerii au fost reţinuţi de autorităţile aeroportuare, iar avionul a decolat spre Istanbul, fără 11 pasageri din totalul pasagerilor îmbarcaţi iniţial. (BBC SERVICIUL MONDIAL – 10 mai)/mbaciu/gpodea