București, 11 mai 2022: 233 de persoane din localitățile Zimnicea și Năsturelu, județul Teleorman au beneficiat de consultații și investigații medicale gratuite în cadrul celei de-a șaptea opriri a Caravanei de Bine a Crucii Roșii Române, pe 6 și 7 mai. Medicii și asistenții medicali voluntari au oferit 1002 consultații și recomandări terapeutice tuturor celor care s-au prezentat la control, copii, tineri sau vârstnici.
Timp de două zile, în cabinetele medicale constituite în Sala de Sport din Zimnicea de către Crucea Roșie Română cu sprjinul Primăriei Zimnicea, din cele 1002 consultații gratuite, 211 au fost de cardiologie, 149 de diabetologie și boli de nutriție, 112 de medicină generală și ecografie, 212 de oftalmologie, 28 de pediatrie și 290 de persoane au beneficiat de măsurarea parametrilor. În urma consultațiilor, toți cei care s-au prezentat au primit scrisori medicale cu rezultatele clinice și paraclinice, precum și recomandări terapeutice.
Localitatea Zimnicea este cea de-a șaptea localitate în care face oprire Caravana de Bine a Crucii Roșii Române. Zimnicea este o localitate cu 14.213 de locuitori, iar comuna Năstrurelu are aproximativ 2.387 de locuitori. 27,57% dintre locuitorii celor două locații au peste 60 de ani și 11,35% sunt copii sub 14 ani. În urma analizei de nevoi a comunităților, realizată cu sprjinul voluntarilor filialei de Cruce Roșie Teleorman, am constatat că 72,33 % dintre respondenți nu au realizat nicio investigație medicală în ultimii 3 ani. Tot pe baza nevoilor comunității au fost stabilite și specializările medicale pe care le-am organizat în Caravană din Teleorman.
“1002 consultații în doar două zile este un rezultat record care ne bucură foarte mult și arată totodată necesitatea unui astfel de proiect în zonele rurale din țara noastră. În același timp reflectă efortul depus de întreaga echipă a Crucii Roșii Române formată din cadre medicale, asistenți medicali și voluntari care participă absolut benevol în această Caravană. Le mulțumesc tuturor pentru că prin devotamentul lor față de umanitate, fac posibilă misiunea Crucii Roșii Române”, a declarat Raluca Buzea, Manager proiect educație pentru sănătate.
Societatea Națională de Cruce Roșie din România a lansat în luna februarie 2022 proiectul umanitar Caravana de Bine, dedicat persoanelor vulnerabile din mediul rural, menit să ofere acces la screening medical gratuit. Caravana face parte din Campania națională de promovare a sănătății în comunitățile rurale și este implementată de Crucea Roșie Română cu sprijinul financiar al United States Agency for International Development (USAID), prin intermediul apelului global al Federației Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie (IFRC).
În contextul pandemiei COVID-19, sănătatea este mai importantă ca oricând, însă, de multe ori, oamenii din mediul rural nu dispun de informațiile și de resursele necesare pentru a preveni boli grave ori pentru a merge la medic atunci când apar primele simptome alarmante. Astfel, multe vieți se pierd inutil. Prin parteneriate cu oameni de bine, medici și personal medical, Crucea Roșie Română aduce medicii acolo unde este mai mare nevoie de ei.
Caravana de Bine a Crucii Roșii Române a fost până acum în județele Arad, Brașov, Brăila, Buzău, Dâmbivița, Ialomița , iar următoarea oprire va fi în județul Bacău în zilele de 19 – 20 mai. Până în luna septembrie 2022, Caravana va ajunge și în județele Botoșani, Caraș Severin, Mehedinți, Olt, Covasna, Giurgiu, Vrancea, Bihor, Suceava.
În fiecare comunitate rurală din cele 16 județe incluse în program, voluntarii Crucii Roșii Române desfășoară demonstrații de prim ajutor – pentru adulți si copii, sesiuni de educație pentru sănătate pe diferite teme – igiena dentară, nutriție și stil de viață sănătos (alimentația copilului mic, alimentația școlarului), prevenirea infectării cu SARS-CoV-2, prevenirea bolilor cu transmitere sexuală, TBC. De asemenea, voluntarii Crucii Roșii Române culeg informații în vederea realizării de baze de date statistice, rapoarte și profile comunitare privind starea de sănătate, nevoia de servicii medicale și de educație pentru sănătate.
În urma analizei de nevoi și prin consultare cu autoritățile locale, în cadrul Caravanei de Bine se vor organiza și Centre mobile de vaccinare împotriva COVID-19.
Caravana de Bine este susținută de parteneri responsabili, care asigură echipamente medicale de înaltă performanță și personalul medical de specialitate (medici și asistenți medicali): SanoPass, Perfect Care, Easy Medical, Philips, Sanofi, Centrul medical Emerald.
Despre Crucea Roșie Română
Societatea Națională de Cruce Roșie din România, înființată în 1876, este o organizație umanitară membră a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, auxiliară autorității publice și abilitată prin lege să asigure asistență umanitară în caz de dezastre și să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile, serviciile fiind acordate voluntar, imparțial și neutru. Organizația contribuie, prin programele desfășurate, la prevenirea și alinarea suferinței sub toate formele, protejează sănătatea și viața, promovează respectul față de demnitatea umană, fără nicio discriminare bazată pe naționalitate, rasă, sex, religie, vârstă, apartenență socială sau politică. Crucea Roșie Română este prezentă la nivel național, cu reprezentanțe la fiecare nivel teritorial, cu 47 de filiale, 641 de subfiliale și 463 comisii. 6000 de voluntari se implică activ în activitățile Crucii Roșii Române. Umanitate, Imparțialitate, Neutralitate, Independență, Voluntariat, Unitate și Universalitate sunt principiile fundamentale pe care Crucea Roșie Română se bazează în acțiunile sale.