Curtea de Apel din Sofia a amânat decizia privind extrădarea Elenei Udrea

Curtea de Apel din Sofia a amânat pentru data de 18 mai decizia privind extrădarea Elenei Udrea, după ce unul dintre avocaţii săi, Albina Aneva, a fost implicată într-un accident rutier şi nu s-a mai prezentat la proces. Un certificat medical privind trauma suferită de avocata sa a fost depus în instanţă. Celălalt avocat al Elenei Udrea, Hristo Botev, a explicat că Aneva deţine documente furnizate de partea română care sunt relevante pentru caz şi a solicitat o amânare pentru ca documentele să fie prezentate instanţei bulgare. Acelaşi lucru l-a cerut însăşi condamnata, care a fost adusă în sala de judecată. Magistraţii Curţii de Apel au stabilit următoarea dată pentru proces şi au avertizat că nu mai pot exista întârzieri, întrucât procedurile de extrădare necesită rapiditate. Dacă va fi extrădată în România, Udrea urmează să execute o pedeapsă de şase ani de închisoare pentru corupţie. Fostul ministru a fost reţinută la începutul lunii aprilie, la frontiera bulgaro-greacă. Elena Udrea nu doreşte să revină în România, deoarece crede că viaţa sa va fi în pericol în arest./ddaniela/sdm2

(www.dariknews.bg – 11 mai)