„Radiojurnal” – Realizator: Gabriela Mitrovici
Realizator: Inflația în Germania a ajuns, în aprilie, la cel mai ridicat nivel din ultimii 40 de ani, 7,4%. Potrivit sondajelor, nu se întrevede încă un sfârșit al creșterii puternice a prețurilor, după cum transmite corespondentul RRA în Germania, Vlad Drăghicescu.
Reporter: Potrivit Oficiul Federal de Statistică, în aprilie, în Germania mărfurile și serviciile au costat în medie cu 7,4% mai mult decât anul trecut, din pricina scumpirii energiei și a alimentelor. Este cel mai ridicat nivel din toamna anului 1981, când prețul pentru a crescut din cauza primului război din Golf. În martie, rata scumpirilor a fost de 7,3%. Asta înseamnă că rata inflației a atins un nou maxim în Germania unificată pentru a doua lună consecutiv. În plus, nu se întrevede încă un final al tendinței puternice de creștere a prețurilor. În prezent mai multe companii decât niciodată doresc să își majoreze tarifele în următoarele trei luni, potrivit unui sondaj realizat de Institutul Ifo din Munchen. Consumatorii Germaniei resimt efectele mai cu seamă în ceea ce privește alimentarea cu combustibil și încălzirea. Energia a costat cu 35,3% mai mult decât în aprilie 2021, cu un plus de 98,6%, prețurile la păcură aproape că s-au dublat. Carburanții s-au scumpit cu 38,5% gazele naturale cu 47,5%, iar energia electrică cu 19,3%. Guvernul a hotărât mai multe măsuri de sprijinire a populației, între care un bonus unic pentru familii de 100 de euro pro-copil, tichete de nouă euro pe lună timp de trei luni pe întreg transportul în comun, un ajutorul unic de 300 de euro pentru costurile la energie, precum și reducerea tot pe trei luni a taxelor la carburanți. Astfel, litrul de benzină se ieftinește de la 1 iunie cu 30 de cenți, iar motorina cu 14 cenți./abranescu/ilapadat
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (11 mai)