Realizator: Gabriela Mitrovici – Săptămâna aceasta se încheie prima etapă a recensământului populaţiei şi locuinţelor din România în care cei care doresc se pot autocenzura online sau asistaţi în centre speciale. Potrivit datelor oficiale, până acum au fost completate aproximativ 7,5 milioane de chestionare. Următoarea etapă care constă în colectarea de date prin interviuri faţă-n faţă va începe pe 16 mai. Cristian Bâcâin vine cu detalii.
Reporter: Populaţia din mediul rural este mai decisă să completeze formularele, deşi nu întotdeauna tehnologia este şi prezentă acolo. Preşedintele INS, Tudorel Andrei, invitat în rubrica „Apel matinal”, de la RRA, a explicat fenomenul:
Tudorel Andrei: Cu privire la ponderea ruralului în cota de autorecenzare, într-adevăr există o opinie foarte favorabilă şi aici aş da ca explicaţie sprijinul pe care l-au obţinut cetăţenii din mediul rural din partea persoanelor care au asistat acest proces şi de ce nu, autorităţile locale au sprijinit foarte mult această acţiune în majoritatea judeţelor.
Reporter: Acesta a subliniat că procesul este suta la sută sigur din punct de vedere al protecţiei datelor personale, formularul online fiind criptat. 20 de mii de recenzori sunt pregătiţi să iasă pe teren din data de 16 mai pentru a strânge datele, fiecare având la dispoziţie o tabletă pentru completarea chestionarelor. Cine se autorecenzează până duminică primeşte o zi liberă de la serviciu, iar cei care refuză să participe la recensământ riscă amenzi de până la trei mii de lei. Recenzarea la domiciliu va dura până pe 17 iulie./lcoman/ilapadat
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (11 mai)