602 cazuri noi de COVID au fost raportate astăzi în România, cu 83 mai puține față de acum o săptămână. Au fost anunțate, totodată, alte șase decese, iar 151 de pacienți infectați sunt internați la terapie intensivă, peste 95% dintre aceștia nefiind vaccinați. De luni, va putea fi administrată și cea de a patra doză de vaccin anti-COVID produs de Pfizer-BioNTech, în centrele dedicate și în cabinetele medicilor de familie. Aceasta poate fi solicitată de cei care au peste 18 ani și au primit deja trei doze ale unui ser ARN mesager. De asemenea, este necesar să fi trecut cel puțin patru luni de la ultima vaccinare anti-COVID. Agenția Europeană a Medicamentului și Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor recomandă efectuarea celei de a patra doze de vaccin în special persoanelor de peste 60 de ani.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 12 mai)/azamfir/sdm2