Fostul primar al capitalei, Sorin Oprescu, a fost dat în urmărire de polițiști. Oamenii legii nu l-au găsit la domiciliu, după ce a fost condamnat astăzi la 10 ani și 8 luni de închisoare pentru luare de mită, constituirea unui grup infracțional organizat și abuz în serviciu.
Pedeapsa definitivă, anunțată de magistrații Curții de Apel București, este dublă față de cea dată de prima instanță care a judecat cazul, după cum transmite reporterul RRA Diana Surdu.
Reporter: Judecătorii Curții de Apel București au aplicat forma agravantă a infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat în cazul fostului primar, Sorin Oprescu, de unde a rezultat o pedeapsă mărită în apel. În prima instanță, acesta fusese condamnat la cinci ani și patru luni de detenție. În plus, magistrații au decis și confiscarea extinsă a sumelor de peste 100.000 de lei și aproape 35.000 de euro, dar și mai multe case și terenuri deținute de Sorin Oprescu în București, pe strada Herăstrău și în Ciolpani, județul Ilfov.
Unul dintre cei trei magistrați a făcut opinie separată la pronunțarea sentinței, în sensul desființări interceptărilor și înregistrărilor audio-video realizate de SRI în dosar și aplicării unor pedepse mai mici pentru inculpați.
În cazul lui Sorin Oprescu, acest magistrat considera că fostul primar trebuie să fie condamnat la 6 ani de închisoare. În același dosar, fostul director din Primăria București, Bogdan Popa, a fost condamnat definitiv la 11 ani și 6 luni de detenție. Alți inculpați au primit pedepse între patru ani și șapte ani și 10 luni de închisoare./lalexandrescu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 mai