Autorităţile din Suedia şi Finlanda au confirmat că vor solicita aderarea la NATO, punând astfel capăt unor politici de lungă durată de nealiniere militară. Premierul suedez, Magdalena Andersson, a spus că invazia rusă din Ucraina a modificat situaţia de securitate în regiune: „Suntem pregătiţi să abandonăm o politică de securitate pe care Suedia a urmărit-o, sub diferite forme, mai mult de 200 de ani. Este clar că nealinierea militară ne-a fost de folos, dar concluzia la care am ajuns este că nu ne va fi la fel de folositoare în viitor”. Partidul Social-Democrat, din care face parte dna Andersson, a hotărât totuşi ca aderarea la NATO să nu implice nici baze ale Alianţei şi nici amplasarea de arme nucleare pe teritoriul Suediei. Mai mulţi miniştri de externe din cadrul Alianţei Nord-Atlantice au declarat că doresc ca procesul de aderare să se desfăşoare rapid.(BBC SERVICIUL MONDIAL – 15 mai)/opopescu/dsirbu