Oleksi Arestovici, consilier al şefului cancelariei prezidenţiale ucrainene, susţine că starea de sănătate a președintelui rus, Vladimir Putin, se înrăutăţeşte rapid şi menţionează că acesta a avut recent nevoie de îngrijiri medicale urgente. Potrivit lui Arestovici, zilele trecute, la miezul nopţii, liderul Federației Ruse, care ar avea cancer, a chemat ambulanța, pentru că se simţea foarte rău. Oleksi Arestovici a mai remarcat că Occidentul le-a dat ruşilor din elita politică, economică și militară „cheia” cu ajutorul căreia pot ieși din izolare – „debarasarea de Putin”. „Poporului rus, armatei ruse, conducerii ruse li se transmite: scăpați de Putin, pentru că vă consolidați în jurul unei persoane bolnave aflate în fază terminală” – a afirmat consilierul şefului cancelariei prezidenţiale de la Kiev. Ziarul Korrespondent aminteşte că jurnalistul de investigaţii Hristo Grozev (Bellingcat) a declarat recent că unul dintre oligarhii ruși apropiați lui Putin a confirmat că președintele rus este grav bolnav, suferind de cancer.
(KORRESPONDENT – 15 mai)/sdan/ilapadat