Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, ia parte la întâlnirea șefilor de state membre ale Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (ODKB), care se desfășoară la Moscova. Acțiunea este consacrată împlinirii a 30 de ani de la semnarea Tratatului de Securitate Colectivă și a 20 de ani de la crearea ODKB. După cum transmite serviciul de presă al Kremlinului, se precomizează discutarea problemelor cheie ale colaborării în cadrul ODKB, probleme internaționale și regionale de actualitate, precum și măsurile privind perfecționarea pe mai departe a sistemului de securitate colectivă. După cum a declarat secretarul de presă al șefului statului rus, Dmitri Peskov, este posibil ca la reuniune să fie abordată, între altele, situația în Ucraina.
(www.tass.ru – 16 mai)/snicolau/ilapadat