MAE rus a transmis spre examinarea Dumei propuneri cu privire la retragerea Rusiei din OMC și OMS

Ministerul rus al Afacerilor Externe a transmis spre examinarea Dumei de Stat a Rusiei o listă a acordurilor semnate de Rusia cu organizațiile internaționale pentru eventuala lor denunțare. Va fi luată în calcul inclusiv retragerea din Organizația Mondială a Comerțului (OMC) și din Organizația Mondială a Sănătății (OMS), a declarat vicepreședintele Dumei de Stat, Piotr Tolstoi. El a afirmat că toate propunerile vor fi analizate, împreună cu senatorii din Consiliul Federației (Camera Superioară a Parlamentului rus). Potrivit lui Tolstoi, este necesară o revizuire a acordurilor care ”nu aduc beneficii, ci aduc daune directe” țării. ”Rusia s-a retras din Consiliul Europei, acum următorul pas este retragerea din OMC și OMS, care au neglijat toate obligațiile asumate față de țara noastră”, a afirmat el, citat de Agenţia de presă Interfax. Țările occidentale au început să impună sancțiuni, drept răspuns la operațiunea militară rusă din Ucraina, anunțată de Vladimir Putin pe 24 februarie. Autoritățile ruse sunt convinse că sancțiunile distrug sistemul normelor juridice ale OMC. Deja 14 membri ai acestei organizații au revocat clauza ‘naţiunii celei mai favorizate’ acordate Rusiei, o măsură luată în consonanţă cu alte ţări pentru a sancţiona Federația Rusă. Pe 21 martie, un proiect de lege privind retragerea Rusiei din OMC a fost înaintat spre examinarea Dumei de Stat. Ucraina a inițiat discuții cu privire la închiderea Biroului OMS de la Moscova. Pe 10 mai, Comitetul European al OMS a adoptat o rezoluție prin care propunea închiderea Biroului organizației din capitala Federației Ruse./vdraguta/dsirbu

www.www.kommersant.ru – 18 mai