Rusia va lua măsuri de răspuns în cazul intrării Suediei și Finlandei în NATO, ținând cont de condițiile specifice de aderare a acestora la această Alianță, a declarat, miercuri, în timpul unui briefing de presă, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova. „Alegerea modului de asigurare a securității naționale este, desigur, dreptul suveran al fiecărui stat, dar nu trebuie asigurat în detrimentul securității altor țări. Țara noastră va lua măsuri de răspuns, al căror conținut, inclusiv aspectele militare-tehnice, va fi determinat în mare măsură ținând cont de condițiile concrete de aderare a Finlandei și Suediei la Alianța Nord-Atlantică, inclusiv de desfășurare a bazelor militare străine și a sistemelor de armament de atac pe teritoriul lor. Vor fi mai puține cuvinte şi mai multe fapte ca paşi de reacție” – a spus diplomatul rus. Menţionăm că, miercuri, ambasadorii Finlandei și Suediei la NATO, Klaus Korhonen și Axel Wernhoff, i-au prezentat oficial secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, cererile pentru aderarea țărilor lor la NATO./ssirbu/lalexandrescu
www.tass.ru – 18 mai