Victoria are 18 ani şi a venit în Gara de Nord din 28 februarie. Este încă la liceu, dar cunoştinţele de limba rusă şi zâmbetul ei larg au ajutat sute de persoane. Victoria îşi aminteşte cât de grele au fost primele zile, totul era foarte complicat. Oamenii veneau şocaţi, disperaţi, plângeau, unii erau chiar şi în pijamale pentru că nu avuseseră timp nici măcar să se schimbe. Nu va uita niciodată privirea pustie a unei tinere a cărei familie fusese ucisă sub ochii ei. Nu îi va uita nici pe copilaşii de 4 zile, 7 zile, 3 luni pe care i-a ţinut cu drag în braţe.
Vlad are 21 de ani şi este voluntar de când a izbucnit războiul, dar s-a alăturat grupului din gară din 15 aprilie. Ce îl emoţionează? Femeile în vârstă, greu deplasabile, mai ales în momentul în care îşi iau rămas bun de la el. Impresionate că au fost îndrumate să îşi cumpere bilet pentru continuarea călătoriei, că Vlad le ajută la căratul bagajelor şi le vorbeşte câteva cuvinte în rusă, acestea încep să îi povestească prin ce au trecut. Sunt lungi naraţiuni, încheiate înainte de a se urca în tren cu o îmbrăţişare strânsă şi o privire plină de recunoştinţă.
Gabi are 23 de ani. Mă priveşte serios şi îmi spune că vrea să plece ca voluntar în Ucraina, să ajute comunităţile de acolo. Pe scurt, să îşi rişte viaţa din dragoste de oameni. Activitatea în Gara de Nord? A început cu donaţii, apoi a devenit voluntar. Prima dată când a venit în gară? La scurt timp după izbucnirea războiului, la sosirea dintr-o călătorie în Belgia. A mers acasă, a făcut un duş şi a venit grăbit aici, unde a rămas alături de ceilalţi oameni cu inimă mare. Ce îşi aminteşte pregnant? Şi-l aminteşte pe Igor, un bărbat din Ucraina fără o putere financiară deosebită, dar care venea cu donaţii. Îşi aminteşte şi că într-o zi a venit îmbrăcat subţire, iar un refugiat şi-a scos geaca şi i-a întins-o. I-a văzut, de asemenea, pe ucrainenii în tranzit cum îşi împărţeau fructele primite cu oamenii străzii care îşi mai fac veacul pe lângă gară. Printre alte gesturi emoţionante, mi-a povestit despre o bunică de 83 de ani care a vrut să spele o sală de primire, cu mopul, ca recunoştinţă pentru ajutorul primit.
În Gara de Nord sunt mulţi alţi voluntari. Mi-ar fi plăcut să îi cunosc pe toţi şi să le împărtăşesc poveştile. Mulţi dintre ei au fost implicaţi şi înainte de 24 februarie în acţiuni de ajutorare a persoanelor defavorizate din România. În inima lor mare au încăput însă şi aceste mii de oameni care pleacă lăsând în urmă tot: familii, case, serviciu, speranţe, bucurii şi fug spre necunoscut. Voluntarii Gării de Nord au schimbat necunoscutul în lumină – primire caldă, cafea aromată, jucării de pluş. Şi-au oferit braţele pentru a îmbrăţişa şi inimile spre a le fi călăuză oamenilor care bâjbâie în nesiguranţă şi teamă. Povestea noastră este despre Oameni care ajuta Oameni. Este minunat să îi ajutăm în continuare să ajute. Putem fi alături de ei ca voluntari sau putem oferi donaţii prin intermediul cărora ei pot smulge zâmbete. Mai ales zâmbete de copii.
(Carmen Ionescu)
