Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) urmează să aibă vineri o întrunire de urgenţă, în care va discuta despre recentul focar de variolă a maimuţei, infecţia virală comună în vestul şi centrul Africii, după ce au fost confirmate peste 100 de cazuri suspecte în Europa. Cazurile depistate după izbucnirea „celui mai mare focar detectat vreodată în Europa”, după cum afirmă Germania, au fost confirmate în cinci ţări: Marea Britanie, Spania, Portugalia, Germania şi Italia. Alte cazuri au fost anunţate în Statele Unite, Canada şi Australia. Variola maimuţei, identificată prima dată la maimuţe, este o boală cu transmisie prin contact apropiat şi extrem de rar s-a răspândit în afara Africii, fapt care îngrijorează şi mai mult medicii în contextul focarului depistat în Europa. Cu toate acestea, cercetătorii nu se aşteaptă ca focarul să se transforme într-o pandemie precum COVID-19, pentru că virusul variolei nu se transmite atât de uşor precum coronavirusul SARS-CoV-2. „Cu toate cazurile confirmate în Marea Britanie, Spania şi Portugalia, este cel mai mare şi mai răspândit focar de variolă a maimuţei văzut vreodată în Europa. Cu toate acestea, este improbabil ca epidemia asta să dureze mult. Cazurile au fost izolate foarte bine prin urmărirea contacţilor, iar vaccinurile şi medicamentele sunt eficiente şi pot fi utilizate, dacă este cazul”, a declarat serviciul medical al forţelor armate germane, care a detectat vineri primul caz de variolă a maimuţei pe teritoriul Germaniei./mbaciu/asalar
(REUTERS – 20 mai)