Comandantul regimentului Azov a anunţat că soldaţii ucraineni au încetat în sfârşit să mai apere oraşul-port devastat Mariupol. Într-un mesaj video, Denis Prokopenko a declarat că evacuarea civililor şi a soldaţilor răniţi din combinatul siderurgic Azovstal s-a încheiat. Militarii ucraineni din combinat au jurat să lupte până la sfârşit, însă până la urmă au primit ordinul să se predea. Unii dintre ei au fost duşi în spitale, alţii în centre de detenţie. Se pare că şi liderii lor s-au predat, fapt care înseamnă că rezistenţa de la Azovstal s-a încheiat. Acum urmează să fie decisă soarta apărătorilor combinatului. Iniţial, au existat sugestii că vor fi schimbaţi pentru prizonieri ruşi, însă în ultimele zile, în Duma de Stat a Rusiei s-a discutat dacă ei ar trebui să fie trataţi ca prizonieri de război sau ca şi criminali de război.(BBC SERVICUL MONDIAL – 20 mai)/opopescu/dsirbu