Procurori DIICOT şi ofițeri de Poliție Judiciară au efectuat opt percheziții domiciliare în județele Bistrița-Năsăud și Maramureș, în baza unor mandate europene de arestare emise pe numele unor români acuzați de furturi și tâlhării comise în Italia. Simultan, în același caz au fost efectuate pe teritoriul Italiei 13 percheziții, iar pe teritoriul Germaniei au fost efectuate două, urmate de audierea mai multor persoane. Autoritățile judiciare din Italia vizează o activitate infracțională desfășurată de 59 de suspecți de cetățenie română. Banii obținuți din furturi și tâlhării erau transferați în România; prejudiciul total este estimat la 760 de mii de euro. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 mai)/amirea/sdm2