În premieră pentru orașul Iași, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (Departamentul de Științe ale comunicării și Relații Publice, Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice) organizează și găzduiește, în perioada 26-28 mai 2022, Colocviul franco-român în științele informației și comunicării, manifestare științifică prestigioasă aflată la a XXV-a ediție.
Tema generoasă și provocatoare (Mondialisation de la communication: la diversité des cultures en questions) reunește personalități din domeniu (profesori universitari, cercetători, artiști) și doctoranzi din Franța, România, Ucraina și Africa. Evenimentul științific și, deopotrivă, cultural-educativ aduce împreună (în sistem fizic) peste 90 de specialiști în științele comunicării, arte vizuale, studii culturale, filologie, jurnalism, științele educației, muzeologie, biblioteconomie, patrimoniu cultural material și imaterial, medicină.
Ediția a XXV-a reprezintă rodul colaborării dintre Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și CREAMED – cunoscuta rețea franceză de cercetare în științele umaniste și sociale asupra creației și mediatizării culturii, rețea reprezentată de laboratoarele : SIC.Lab Méditeranée (Univ. Côte d`Azur), IMSIC (Univ. Toulon și Univ. Aix Marseille), Laboratorul de Cultură și Comunicare, și Centrul „Norbert Elias” (Univ. Avignon), Laboratorul „Locuri, identități, spații și activități” –UMR LISA (Univ. „Pasquale Paoli” Corsica).
Alte 15 universități din Franța și țări francofone aparținând continentului african vor fi reprezentate la Iași : Sorbonne, Versailles Saint Quentin, Haute-Alsace, Bourgogne Franche Comté, Toulouse, Reims Champagne Ardennes, Lorraine, Lyon, Univ. Catholique Lille, Strasbourg, Clermont Auvergne, CUFR Mayotte, IFASIC Kinshasa, Bertona (Camerun), Univ. „Mohammed V” Rabat (Maroc).
Programul colocviului va cuprinde 3 mese rotunde, 16 ateliere, o expoziție de arte vizuale, un concert cameral și va avea loc la UAIC, Palatul Culturii, Muzeul Unirii și Institutul Francez Iași.
RADOR (23 mai 2022)