Luni, 23 mai, se împlinesc 80 de ani de la naşterea lui Gabriel Liiceanu, scriitor şi filosof , una dintre figurile marcante ale Școlii de la Păltiniș şi o voce puternică a societăţii civile în istoria post decembristă a ţării noastre.
Gabriel Liiceanu s-a născut la 23 mai 1942, la Râmnicu Vâlcea.
În perioada 1956-1960 a urmat cursurile Liceului ”Gheorghe Lazăr” din București, apoi, între anii 1960-1965, a parcurs Facultatea de Filosofie și, între anii 1968-1973, Facultatea de Limbi Clasice, ambele ale Universității din București.
Între anii 1965-1975, a fost cercetător la Institutul de Filosofie, apoi, în perioada 1975-1989, a fost cercetător la Institutul de Istorie a Artei.
În anul 1976, obţine doctoratul în filosofie cu lucrarea ”Tragicul. O fenomenologie a limitei și depășirii”.
S-a consacrat ca filosof, eseist și traducător, fiind una dintre figurile marcante ale Școlii de la Păltiniș, o şcoală a „rezistenţei prin cultură”, un soi de paradis al culturii, iniţiat de Constantin Noica la celebra sa reşedinţă, cu activitate remarcabilă în deceniile şapte şi opt al secolului trecut, un loc frecventat de personalităţi precum Mihai Șora, Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Alexandru Surdu, Constantin Barbu, Monica Pillat, Paul Anghel, Sorin Vieru, Andrei Cornea, Marta Guțu, Francisca Băltăceanu, George Purdea, Vasile Dem. Zamfirescu, Victor Stoichiță, Thomas Kleininger, Aurel Brumaru, Șerban Nicolau.
A urmat perioada 1982-1984, în care a beneficiat de o bursă a Fundației Humboldt.
În 1983 îi apare, la Editura ”Cartea Românească”, prima ediție a ”Jurnalului de la Păltiniș”, în fapt un jurnal al momentelor petrecute de Gabriel Liiceanu în preajma lui Noica.
În 1990, a înființat Editura Humanitas, care a devenit, în decursul anilor, Grupul Humanitas, un holding cultural format din Editura Humanitas, Editura Humanitas Fiction, Editura Humanitas Multimedia, Librăriile Humanitas și Humanitas Digital.
Din anul 1992, a fost profesor la Facultatea de Filosofie a Universității din București.
După 1990, ”Jurnalului de la Păltiniș” a fost reeditat în ediţiile a doua şi a treia, ultima cuprinzând şi două texte tulburătoare despre arestarea și moartea lui Noica.
Printre volumele pe care Liiceanu le-a publicat se numără ”Tragicul. O fenomenologie a limitei și depășirii” (1975), ”Încercare în politropia omului și a culturii” (1981), ”Dialoguri de seară” (în colaborare cu Părintele Galeriu, Andrei Pleșu și Sorin Dumitrescu) (1991), ”Apel către lichele” (1992) – o scriitură preponderent de natură civic-moral-politică, mult dezbătută -, ”Cearta cu filosofia” (1992), ”Despre limită” (1994), ”Itinerariile unei vieți: E.M. Cioran. Apocalipsa după Cioran. Trei zile de convorbiri — 1990” (1995), ”Declarație de iubire” (2001), ”Ușa interzisă” (2002), ”Despre minciună” (2006), ”Despre ură” (2007), ”Despre seducție” (2007), ”Scrisori către fiul meu” (2008), ”Întâlnire cu un necunoscut” (2010), “Dragul meu turnător” (2013), “Fie-vă milă de noi!” cu subtitlul “și alte texte civile” (2014), ”Nebunia de a gândi cu mintea ta” (2016), „România. O iubire din care se poate muri” (2017), „Continentele insomniei” (2017), „Așteptând o altă omenire” (2018), „Caiet de ricoșat gânduri sau despre misterioasa circulație a ideilor de-a lungul timpului” (2019), „Ludice. Exerciții de umor criptic” (2019), „Povestea insulei Humanitas” (2020), „Isus al meu” (2020) sau „Impudoare. Despre „eu” va fi vorba” (2021).
A realizat numeroase traduceri, în colaborare, mai ales din Platon, Norbert Groeben sau Martin Heidegger.
A fost membru al Grupului pentru Dialog Social (GDS) până în 2019 și a publicat articole în paginile revistei ”22” încă de la înființarea acesteia.
Între ani 1990-1992, a fost membru în Comitetul director al Uniunii Scriitorilor și membru al comisiei Librairie Européenne des Idées a Ministerului Culturii din Franța, care în 1991 îi acordă titlul ”Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres”.
A scris la numeroase publicaţii, precum ”Revista de filosofie”, ”Secolul 20”, ”Viața românească”, ”România literară” , ”Revue roumaine des sciences sociales”, precum și la ”Cahiers de l’Herne”, ”Annalecta Husserliana”, ”Le Messager européen”.
Între anii 1999-2006, Liiceanu a fost președintele Asociației Editorilor din România, iar în 2005 a fost numit membru în Consiliul de conducere al Institutului Cultural Român pentru un mandat de patru ani.
La 17 martie 2015, și-a anunțat demisia din Uniunea Scriitorilor din România, în cadrul unei dezbateri intitulate “Legea timbrului cultural. O binefacere sau un neajuns pentru cultura română?”, organizată de Grupul de Dialog Social.
După anul 2000, a realizat împreună cu Andrei Pleșu emisiuni culturale de televiziune (la Realitatea TV și la TVR1) şi este membru al Societății Române de Fenomenologie.
Pentru activitatea sa excepţională, Liiceanu a primit numeroase premii şi distincţii: Pentru volumul ”Ușa interzisă” (2002) i-au fost decernate premiul ”Cartea Anului” acordat de revista ”România literară” (2002), precum și Marele Premiu pentru anul editorial 2002 decernat de Asociația Scriitorilor Profesioniști din România (2003).
În anul 2003, Asociația Editorilor din România a acordat premiul pentru cea mai bună traducere lui Gabriel Liiceanu și Cătălin Cioabă pentru traducerea volumului ”Ființă și timp” de Martin Heidegger, iar la 10 decembrie 2008, la Gala Premiilor “Manuscriptum” lui Gabriel Liiceanu i-a fost decernat un premiu special.
La 27 iunie 2006, Gabriel Liiceanu a fost decorat de ambasadorul Germaniei la București, Wilfried Gruber, cu Crucea de Merit Clasa I a Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania.
În anul 2006, a fost decorat cu Ordinul Național ”Steaua României” în grad de Cavaler, ”în semn de înaltă apreciere pentru întreaga sa operă de cercetare științifică, pentru excelența dovedită în activitatea editorială, precum și pentru descoperirea, promovarea și susținerea constantă a valorilor culturale românești, atât în țară, cât și peste hotare”, iar în 30 mai 2012 a fost decorat cu Ordinul Național ”Steaua României” în grad de Ofițer, “în semn de înaltă apreciere pentru întreaga sa activitate, pentru capacitatea managerială dovedită, prin care a deschis iubitorilor de carte noi posibilități de a avea acces la cultură, fiind un model pentru tânara generație”.
Alte distincţii: Premiul Uniunii Scriitorilor (1983) pentru Jurnalul de la Păltiniș, Marele Premiu al Uniunii Cineaștilor din România (ex-aequo, 1992), Premiul „Cea mai bună traducere a anului 2003“, pentru traducerea lucrării „Ființă și timp” de Martin Heidegger.
