USR respinge orice modificare a sistemului de impozite

Uniunea Salvați România respinge orice modificare a sistemului de impozite și susține că există alte soluții pentru mai buna colectare a banilor la buget. Președintele interimar al partidului, Cătălin Drulă, spune că actualul guvern ar trebui să demisioneze dacă va crește şi măcar o singură taxă pe care trebuie să o plătească românii. La rândul său, deputatul USR Claudiu Năsui a precizat într-o declarație pentru postul nostru de radio că deficitul bugetar ar putea fi redus prin scăderea cheltuielilor, și nu prin creșteri de taxe. Declarațiile vin pe fondul discuțiilor care se poartă și astăzi între liderii coaliției de guvernare privind modificarea Codului Fiscal./schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 mai