Plan roșu de intervenție la metrou, după o degajare de fum la Stația Piața Romană

Circulația trenurilor de metrou pe Magistrala 2 Berceni-Pipera este întreruptă la această oră, după ce în cursul dimineții un tren care a plecat din Stația Piața Romană către Berceni s-a defectat. S-au semnalat degajări mari de fum, iar călătorii din trenul cu probleme au fost evacuați. Reporterul RRA, Alexandru Lancuzov, urmărește subiectul și revine cu informații. Bună dimineața!
Reporter: Bună dimineaţa! Metroul nu circulă între Stațiile Unirii și Aviatorilor, pe M2 Berceni-Pipera, cea mai aglomerată linie de metrou din București. În urmă cu aproximativ o oră, în tunel la stația Piața Romană s-a produs un incendiu cu degajări mari de fum fără flacără deschisă, din primele informații de la ISU, la șină, nu la ramă. În urmă cu puțin timp a venit bilanțul final de la ISU București Ilfov, 172 de persoane au fost evacuate prin tunel, 25 de persoane asistate medical și, iată, două persoane transportate la spital, posibil cu atac de panică sau chiar cu intoxicație de fum. Călătorii din rama blocată în tunel la 20-30 m de stații au fost scoși prin galerie. Evident, ISU a întrerupt alimentarea cu energie electrică. Incendiul a fost lichidat în urmă cu puțin timp, iar de câteva minute se circulă în sistem pendul, adică pe un singur fir, pe M2, cu excepţia tronsonului dintre Stațiile Unirii și Aviatorilor. Planul roșu a însemnat o intervenție dificilă, cu 20 de autospeciale de stingere și 39 echipe de la SMURD. A reacționat şi prefectul Capitalei, Toni Greblă, care a transmis că toți călătorii sunt în siguranță, dar că incidentul, incendiul putea să fie mult mai grav. Dar iată că a venit și acest bilanț de la ISU care arată că sunt totuşi două victime, nu în stare gravă, dar transportate la spital.
Cât privește transportul la suprafață, de asemenea, pentru intervenția de la Stația Piața Romană, Poliția Rutieră a închis circulația pe axul Universitate-Romană, până la Lascăr Catargiu, pentru a facilita intervenția echipajelor de stingere.
Realizator: Mulțumim, Alex Lancuzov./atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI  – 24 mai