Premierul Bulgariei a fost primit în audienţă de Papa Francisc, la Vatican

În ajunul Zilei Sfinţilor Kiril şi Metodie şi a Zilei Scrierii, Educaţiei şi Culturii Bulgare şi Literaturii slave, care se sărbătoreşte pe 24 mai, Papa Francisc a primit în audienţă la Vatican o delegaţie bulgară condusă de premierul Kiril Petkov – informează Vatican News. Convorbirea personală dintre Sfântul Părinte şi premierul bulgar a durat aproximativ 20 de minute, după care a urmat momentul schimbului de cadouri, potrivit notei oficiale a Centrului de presă al Vaticanului. Acesta precizează că vizita premierului bulgar are un „statut” diferit de cel al şefilor de stat şi de guvern, prilejuit de sărbătorirea anuală a Sfinţilor Kiril şi Metodie. Din partea Bulgariei, Papa Francisc a primit o iesle decorativă a Naşterii Domnului, confecţionată din lână, realizată de Centrul „Naşterea Domnului”, asociat cu Exarhatul Apostolic Catolic de Rit Bizantino-Slav din Sofia, cu o scrisoare de mulţumire către Papă, scrisă de vizitatorii centrului. Delegaţia bulgară a dăruit şi un covor tradiţional din Ciprovţi.
La rândul său, Suveranul Pontif a făcut o serie de cadouri, printre care o copie a Mesajului de pace din acest an şi o carte despre „Statio Orbis” din 27 martie 2020. După întrevederea sa cu Papa, Kiril Petkov s-a întâlnit cu secretarul de stat al Vaticanului, cardinalul Pietro Parolin. După discuţii, premierul şi membrii delegaţiei bulgare au depus o coroană de flori la mormântul Sf. Papa Ioan Paul al II-lea din Bazilica Sf. Petru./ddaniela/cvanatoru

(www.dariknews.bg – 24 mai)