Realizator: Cristian Bâcâin – Termocentrala Mintia redevine intersantă în contextul crizei energetice amplificată de războiul din Ucraina. 11 companii din patru ţări ar vrea să cumpere producătorul de electricitate oprit anul trecut din cauză că nu mai avea cărbune. Autorităţile speră să obţină cel puţin 91 de milioane de euro, preţul de start al licitaţiei. Termocentrala face parte din Complexul Energetic Hunedoara şi deţine terenuri în suprafaţă de 330 de ha. Relatează corespondentul RRA Ilie Pintea:
Reporter: Sunt 11 societăţi interesate de licitaţie, inclusiv un holding din Coreea de Sud, iar contextul actual în care producţia de energie a devenit o prioritate este favorabil unei tranzacţii la preţul solicitat.
Administratorul judiciar al Complexului Energetic Hunedoara, Emil Gros: Valoarea aprobată este de 91 de milioane de euro. Vom avea patru seturi de licitaţii de la această valoare. Vor începe în luna iulie, prima va fi pe data de 15 iulie, până în luna august.
Reporter: Termocentrala Mintia va avea acelaşi obiect de activitate, însă nu va mai utiliza cărbunele din Valea Jiului, ci alte surse de producere a energiei, iar procesul de repunere în funcţiune nu este unul simplu. Termocentrala Mintia a fost închisă în luna august a anului trecut, după mai bine de 50 de ani de funcţionare, când toţi cei peste 800 de angajaţi au fost concediaţi colectiv şi au primit plăţi compensatorii. Potrivit caietului de sarcini, cumpărătorul va trebui să producă şi să livreze în sistemul energetic naţional 800 de MWh, urmând să fie folosite gazul metan şi sursele regenerabile./lcoman/ilapadat
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (25 mai)