„O femeie s-a ascuns în cuptorul de pită”
Sinteza 641/13 septembrie 1944 a Inspectoratului General al Jandarmeriei semnalează „incidente provocate de unele elemente ale armatei sovietice” în judeţele Ilfov, Prahova, Muscel, Covurlui, Teleorman, Hunedoara, Vlaşca, Mehedinţi, Dolj, Muscel · documentul conţine o lungă listă cu zeci de sate jefuite în zilele 7-10 septembrie, cu gospodari ameninţaţi cu arma, jandarmi „ridicaţi de către ostaşi ruşi şi duşi cu o maşină în loc necunoscut”, cu „mari dezastre pe la casele locuitorilor”.
„Ne-o invadat străinii şi Ţara Oltului… adică toată ţara, adică ruşii ăştia! Era ţăranul nostru… nu mai ştia, nu ştia ce să mai facă!…” Mărturiei plină de obidă a lui Corneliu Vlad, ţăran din Toderiţa, jud. Braşov, i se adaugă multe altele asemenea, înregistrate pentru Arhiva de istorie orală.
Valeria Balaban, ţărancă din Toderiţa, jud. Braşov
„Păi, când o venit ruşii… dar nu o stat prea mult aicea, în sat… Doar au trecut, au stat cam câte o noapte, dar eu eram tot ascunsă.
Vă era teamă?
Păi, ne era… Ştiam că făceau rău când umblau: furau găini, umblau după femei, făceau lucruri de-astea. [Furau] caii de pe câmp, lumea umbla tot… erau fugiţi. Şi de prin grajd le luau! […] Se ascundeau şi prin şură şi prin… se ascundeau! […] Aicea, la noi, [în gospodărie] n-au prea venit, noi am fost mai retraşi, dar pe uliţă intrau. O femeie s-a ascuns în cuptorul de pită, acolo s-a ascuns. […] Avea cuptorul şi în faţa cuptorului avea o plită. Şi acolo făceau mâncarea şi ruşii, făceau mâncarea acolo şi săraca femeie era în cuptor ascunsă. N-or stat mult, or plecat repede.”
[interviu de Silvia Iliescu, 2001]
Soţii Emilia şi Toma Bogdan, ţărani din comuna Nucet, jud. Sibiu
Emilia: „Când au venit ruşii, au băgat spaima… Toată lumea fugea şi… Umblau după femei, umblau după… Da’ la noi nu s-au întâmplat accidente, aşa, dar dormeam noaptea în şopru, noi fetele, şi fratele meu stătea pază acolo, ca să nu ne afle că suntem pe colo. Veneau şi dormeau în casele noastre. Şi toată noaptea făceau femeile pâine şi… ardeau cuptoarele şi noi stăteam ascunse acolo, că ne era frică de ei!” […]
Toma: „Cum au spus, că cultura a venit de la Răsărit – atuncea s-a văzut cultura lor, care a fost!.. Ne luau vitele, caii de pe cîmp, unde te găsea, la plug, la… nu te-ntreba, te oprea, <davai pokaiatsia>, aşa le spunea la cai. Luau calul de la căruţă, luau o herghelie întreagă; din toate comunele, pe care îi prindea îi luau şi-i duceau, ca să-şi schimbe caii lor de război. […]
Ba, mai ştii ăla, când a fost el într-o comună, la Porumbac şi era chiar într-o duminică sau o sărbătoare, nu ştiu ce era, aşa; intra pe stradă au apărut trei hoţi din ăştia, ruşi, au intrat la unii într-o casă, la oameni în casă, au găsit pe-acolo papuci şi le-au luat! Au venit oamenii, acolo şi i-au luat cu pietre şi i-au fugărit…”
[interviu de Silvia Iliescu, Timişoara, 1999]
Vasile Neniţă, român din Basarabia refugiat la Şirineasa, jud. Vâlcea
„Eu am fost de două ori refugiat, o dată am fost refugiat în ’40, când a fost ocupată Basarabia de sovietici. A fost eliberată de români şi ne-am întors înapoi, că tata a fost învăţător acolo. Iar în ’44, când s-a rupt frontul… Tata nici nu era lângă noi, tata era concentrat, noi am întins-o cu căruţele, n-am avut timp să mai luăm cine ştie ce. Era pericol mare, pentru că atunci, în obiectivul ruşilor, se căutau popii, învăţătorii. […] Şi ne-am dus la Şirineasa, lângă Băbeni, judeţul Vâlcea. Şi am stat până în ’45. Şi a început [teroarea]… ne căutau trupele sovietice, ocupanţii, pe basarabenii care au plecat, refugiaţi… intelectualii, ăştia!
Veneau prin sate?
Da… Da, şi am fost anunţaţi [de cineva binevoitor]. Tata şi cu noi am dispărut subit de acolo şi am plecat, fără să spunem unde ne ducem. […] Pe unii i-au dus înapoi în Basarabia, dar nu ştiu ce s-a întâmplat cu ei.”
[interviu de Silvia Iliescu, 2003]
