Parchetul European investighează posibile fraude cu fonduri destinate dezvoltării Deltei Dunării

Parchetul European investighează posibile fraude cu fonduri destinate dezvoltării Deltei Dunării. 15 percheziții s-au derulat în această săptămână în zona Deltei și în București, Gorj și Giurgiu, într-un dosar în care prejudiciul este estimat la 3 milioane de euro. Instituția Procurorului European informează că trei persoane sunt suspectate de formarea unui grup infracțional încă din anul 2018, funcțional până în prezent, în cadrul căruia au dezvoltat o schemă de fraudare în care au fost implicate șapte companii, dintre care una înregistrată în Bulgaria, prin care au accesat fonduri destinate Deltei și le-au folosit în afara zonei acesteia. În plus, în cadrul programelor derulate suspecții aranjau între ei achiziții la prețuri supraevaluate pentru a obține sume cât mai mari din fonduri europene și își opreau diferența dintre prețul real și cel declarat, se precizează într-un comunicat. Celor trei li s-au adus la cunoștință ieri acuzațiile și li s-a stabilit o cauțiune în valoare totală de 1.700.000 de euro./eradu/avladucu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 mai)