“Invazia rusă din Ucraina ar putea marca începutul celui de-Al Treilea Război Mondial”. Declarația îi aparție lui George Soros, atât de hulitul filantrop american de origine ungară, care, deși în vârstă de 91 de ani, a fost prezent la Forumul Economic de la Davos, din Elveția. Iată cîteva din declarațiile sale așa cum au apărut în cotidianul britanic The Guardian: “Invadarea Ucrainei nu a apărut din senin. Lumea a devenit tot mai mult arena unor lupte între două sisteme de guvernare diametral opuse – societatea deschisă și societatea închisă. Astăzi, Rusia și China reprezintă cea mai mare amenințare la adresa societății deschise. În consecință, trebuie să ne mobilizăm toate forțele pentru ca războiul să se termine cât mai curând or, cea mai eficientă și poate singura cale de a ne mai păstra civilizația este aceea de a-l învinge cât mai curând pe Putin. Acesta e obiectivul principal”.
Așadar, după cum observăm, războiul din Ucraina rămâne pe prima pagină a ziarelor străine, dar jurnaliștii își concentrează atenția nu doar asupra evenimentelor de pe front, ci și asupra măsurilor de contracarare a războiului și, implicit, de ripostă împotriva președintelui rus Vladimir Putin.
Tocmai din acest motiv, să rămânem în Elveția, la Davos, unde mai marii politicii internaționale se întrec în declarații. “Principalul demers strategic este acela de a scăpa de petrolul și de gazele rusești”, a declarat Frans Timmermans, vicepreședinte al Uniunii Europene pentru probleme legate de energie și de climă, citat fiind de ziarul american The New York Times. Dar același ziar afirmă că “rămâne o problemă: până când energia reciclabilă va începe să asigure cu adevărat energia necesară, mai multe țări ar putea să ardă cărbune, adică, cel mai poluant combustibil”.
Tot la Davos, “ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a denunțat cererea Moscovei de ridicare a sancțiunilor impuse Rusiei pentru a se evita o criză alimentară la nivel mondial”, după cum relatează cotidianul francez Le Monde. “Europa a supraestimat forța Rusiei, subestimând-o pe cea a Ucrainei”, a declarat vicepremierul ucrainean, dna Olga Stefanișina, citată de același ziar.
Referindu-se tot la evenimentele din Ucraina, ziarul italian La Stampa titrează: “Zelenski acuză: “Occidentul e divizat”, în vreme ce, referindu-se la Moscova, același ziar informează că, “potrivit unui decret, cetățenii din zonele ucrainene ocupate vor putea obține imediat cetățenie rusă”.
Un ziar budapestan, Heti Vilaggaztosag, scrie și el că “Zelenski a criticat Ungaria pentru că respinge embargoul impus exporturilor rusești de petrol“. Iar un articol din publicația italiană Il Giornale are un titlu cel puțin incitant: “Ofensiva rusă trebuie anihilată, altminteri, ea va ajunge în Italia”.
În presa rusă, atmosfera este alta. Spicuim titlurile unor articole din ziarul Pravda: “Putin a propus majorarea salariilor și a beneficiilor, începând din această vară” sau: “Putin a anunțat indexarea pensiilor de la 1 iunie”. Sau titlul unui articol din ziarul moscovit Kommersant: “Putin a spus că dolarul scade pe fundalul unei ruble în creștere”.
În sfârșit, nu putem ignora nici vizita-surpriză pe care Prințul Charles al Marii Britanii a început-o, ieri (miercuri 25 mai) în România. Revista People menționează că “Prințul Charles a sosit în România pentru a se întâlni cu refugiați ucraineni”. Aceeași revistă precizează că, “după întâlnirea cu președintele român Klaus Iohannis, Prințul Charles a fost însoțit în vizita sa de Prințesa Margareta, custodele Coroanei Regale a României”. Revista nu uită să precizeze că, “de la declanșarea războiului din Ucraina, în urmă cu patru luni, în România s-au refugiat aproximativ 1 milion de ucraineni”.
Alexandru Danga, Agenția de presă RADOR